FOTO & VIDEO | Momentul care a declanșat scandalul pe Bernabeu. A fost sau nu penalty la duelul Benatia-Vazquez?

FOTO & VIDEO | Momentul care a declanșat scandalul pe Bernabeu. A fost sau nu penalty la duelul Benatia-Vazquez?

Minutul 90+3 al meciului dramatic dintre Real Madrid și Juventus (3-1) este unul despre care, cu siguranță, se va vorbi mult timp de acum încolo.

După ce galacticii au câștigat în tur cu 3-0 și păreau siguri de calificarea în semifinale, campioana Italiei a reușit să dea trei lovituri pe Santiago Bernabeu, conducea cu 3-0 în al treilea minut de prelungiri și se pregătea de 30 de minute de „extra time”, însă a fost nevoie de o decizie luată într-o fracțiune de secundă pentru ca tot planul să fie dat peste cap.

O centrare a lui Toni Kroos a aterizat pe fruntea lui Ronaldo, superstarul portughez a întors mingea pe linia de șase metri, pentru Lucas Vazquez, Benatia a încercat să intervină și să înlăture pericolul, iar în secunda următoare englezul Michael Oliver a arătat punctul cu var! Nervii au explodat, Buffon a protestat vehement și a fost eliminat, scandalul a început!

CLICK AICI PENTRU A VEDEA MOMENTUL

Iar adevărul este că Oliver a fost pus în fața unei decizii foarte, foarte grele. La 3-3 în dubla manșă pe Santiago Bernabeu, într-un moment limită, centralul a considerat că Benatia l-a lovit din spate pe Vazquez și a arătat horătâr punctul cu var, dar reluările oferite arată că penalty-ul e unul cât se poate de greu de judecat.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]