Fotbalul european se apropie de un record istoric! Ce țară poate trimite 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor

Fotbalul european se apropie de un record istoric! Ce țară poate trimite 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor
Foto: Profimedia Images (02.05.2025)

Victoriile obținute de Tottenham, 3-1 cu Bodo Glimt, și Manchester United, 3-0 la Athletic Bilbao, nu înseamnă doar o previzibilă finală de Europa League între cele două formații din Premier League. Dincolo de faptul că trofeul va ajunge în Marea Britanie, dacă nu se întâmplă un miracol în returul semifinalelor, mai există un avantaj considerabil pentru englezi.

Câștigătoarea va intra direct în Liga Campionilor, iar Premier League va avea, astfel, șase echipe în sezonul viitor al celei mai importante competiții europene. Adică, aproape o treime dintre competitoarele campionatului englez (Premier League are 20 de formații) vor juca în Liga Campionilor. Un record absolut.

Cum ajung englezii să trimită nu mai puțin de 6 echipe în Liga Campionilor

Acest fapt se datorează noului format al UCL, în care echipele se pot califica prin trei moduri diferite: locurile din Liga Campionilor alocate ligii lor, locul suplimentar acordat de coeficientul UEFA ligii lor și câștigarea Europa League.

Prin urmare, dacă nu vor exista mari surprize în manșa secundă a semifinalelor Europa League, șase echipe engleze vor juca în Liga Campionilor, în sezonul viitor.

În configurația actuală a clasamentului, cu patru etape înainte de finalul campionatului, Liverpool, Arsenal, Newcastle și Manchester City s-ar califica direct prin cele patru locuri garantate în Liga Campionilor pentru Premier League.

Chelsea, care este pe poziția a cincea, ar beneficia de locul suplimentar acordat de clasamentul UEFA Premier League.

Și, fie Tottenham, fie Manchester United, ar obține calificarea directă datorită faptului că ar fi câștigătoarea Ligii Europa. Asta în cazul în care Bodo Glimt ori Bilbao nu întorc rezultatul în returul semifinalelor, iar mai apoi câștigă finala Ligii Europa.

Situația din Premier League nu este, însă, jucată. Nottingham Forest și Aston Villa visează și ele la locul 5, pe care se află Chelsea acum. Și, ar putea profita de pașii greșiți făcuți de londonezi, care sunt ca și calificați în finala Conference League.

De fapt, în Anglia, de la locul 3 la locul 7, bătaia este mare. Newcastle (62 p.), Manchester City (61 p.), Chelsea (60 p.), Nottingham Forrest (60 p.) și Aston Villa (57 p.) se luptă pentru trei locuri de Liga Campionilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania