Ferguson: „Italienii visează la loviturile de departajare”

Ferguson:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Ferguson are niște teorii. Care pot fi sau nu cele reale. Ceea ce susține el, și anume că loviturile de departaje sunt o loterie care oferă o șansă în plus oaspeților sau echipei mai slabe are destule exemple în istorie care pot atârna balanța de partea sa.

Fie și numai dacă ne gândim la faptul că o echipă cotată, înaintea meciului, cu 1% șanse de calificare ajunge, înaintea ghilotinei de la punctul cu var, la 50%, atunci cu atât mai mult am fi cotați să-i dăm dreptate scoțianului. Și totuși… chiar formația sa, United, și-a adjudecat Liga Campionilor, anul trecut, la Moscova, exact în același fel. Adică, după executarea loviturilor de departajare. Vom vedea ce se va întâmpla diseară în meciul retur dintre Manchester și Inter Milano.

Ce părere aveți despre returul cu Inter?
Simplu. Vă spun că aria mea preferată este "Barcelona", titlul melodiei lui Queen. Adica, și acolo a fost la fel ca la Milano, un 0-0 care lăsa o portiță adversarului. Dar, i-am luat tare de la început, Scholes a deschis scorul în minutul 14, duoă care am înghețat jocul. S-a terminat 1-0 și sper ca returul cu Inter să aibă exact aceeași evoluție.

Ranieri, Spaletti, Maldini chiar, toată Serie A are un cui împotriva lui Mourinho. Cum credeți că s-a ajuns până aici?

Auziți, știți ceva? Eu nu sunt un cowboy care s-a trezit la New York, pe Fifth Avenue, am și eu o vârstă. Nu mă surprinde deloc acest Mourinho. Sincer acum, odată fluierat debutul partidei, ce credeți că ar putea face?

Și totuși, știe să atragă atenția presei…
Da, e bun, nimic de zis. Dar, există și reversul medaliei, sunt convins că atunci când va cădea, va fi călcat în picioare. Nimeni nu îi va întinde o mână de ajutor. Înțelegeți Dvs ceea ce vreau să spun.

Cu siguranță ați disecat partida contra Romei. Nu vă întrebăm ce concluzii ați tras, ne-ar interesa părerea Dvs despre arbitraj. A fost penalty la Balotelli?
Fără supărare, eu zic că da. Bine, nu dintre acelea pe care le fluieri cu ochii închiși, dar contactul a existat. Eu aș fi dictat lovitură de la 11 metri dacă aș fi fost arbitrul partidei.

Înaintea partidei-tur, Mourinho susținea sus și tare că Manchester nu va ataca pe Meazza.
V-am mai spus-o și v-o repet. Portughezul știe ce să spună… Ca să vă răspund, chiar credeți că a spus ceea ce gândea?

Deci, dacă vă întrebăm pe Dvs același lucru?
Eu cred că vor aplica o tactică specific argentiană, aceea de a trage la loviturile de departajare. Te aperi 120 de minute, scapi cu un 0-0 jenant, după care ajungi la penalty-uri. Acolo, în 75% din cazuri se califică oaspeții sau cei care au jucat mai slab în timpul regulamentar. Dacă pierd, Mourinho o va arunca pe-aia cu ghinionul. Dacă vor învinge la respectiva loterie, va susține că este tacticianul perfect.

Chiar credeți că așa pregătesc meciul?

Uite ce, eu vă răspund la niște întrebări, nu rezolv ecuații și nici nu sunt ghicitor în stele.

D-le Ferguson, ați câștigat Carling Cup (Cupa Ligii Angliei n.n) și finala Ligii la penalty-uri. De ce vă este teamă?
Dar, nu mie trebuie să-mi fie teamă, ci lor. Ce, credeți că ei nu știu cum am învins în meciurile incriminate de Dvs?

Ibrahimovic? Adriano?
Buni! Puternici, agresivi, dar i-am ținut la respect acum două săptămâni. Așa se va întâmpla și acum.

Ce părere aveți despre celelalte meciurile ale cluburilor engleze?
Să le luăm pe rând. Juve-Chelsea… Cred că londonezii sunt ușor favoriți, în schimb o să fie mai greu pentru Arsenal în disputa cu Roma. Dacă e să pariez, atunci eu zic că toate formațiile insulare se vor califica.

Am înțeles că Mourinho v-a făcut cadou o sticlă de vin de câteva sute bune de euro.

Da, așa este. O sticlă de "Sassicaia", un vin super. Dar, nu e vorba de preț, am băut destule poșirci care costau nu sute, ci mii de euro. Nu am desfăcut-o încă.

Rio Ferdinand a transmis că l-ar vedea aici pe Mourinho după retragerea Dvs
.
Și cine a zis că vreau să mă retrag? Va trebui să mă luați de aici cu forța. Nici nu poate fi vorba. Pe de altă parte, serios vorbind, nu cred că Manchester ar fi o alegere buna pentru Jose.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…