Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Fenerbahce și Metalist Harkov au fost excluse în acest sezon din cupele europene

Fenerbahce și Metalist Harkov au fost excluse în acest sezon din cupele europene

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul făcut Fenerbahce astfel că formația turcă va fie exclusă din actuala ediție de UEFA Champions League. UEFA a precizat că joi după-amiază va avea loc o ședință extraordinară în care se va decide ce echipe vor lua locul celor de la Fenerbahce și Metalist Harkov.
Fenerbahce și Metalist Harkov au fost excluse în acest sezon din cupele europene

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a confirmat, miercuri, sancțiunile dictate de UEFA cluburilor Fenerbahce Istanbul și Metalist Harkov, care nu vor putea evolua în acest sezon al cupelor europene.

„Din cauza caracterului urgent al acestor două cazuri, sentințele au fost făcute fără motivări, acestea urmând să fie comunicate în scris părților, cât mai curând posibil”, a anunțat TAS.

Fenerbahce, care a fost exclusă pentru două sezoane din cupele europene pentru implicarea în afacerea meciurilor trucate din Turcia, a făcut apel și a putut evolua în turul trei preliminar al Ligii campionilor, și apoi în play-off, de unde a fost eliminată de Arsenal Londra. UEFA va decide cine o va înlocui pe Fenerbahce Istanbul în grupele Ligii Europa.

Metalist Harkov, care a fost exclusă din cupele europene pentru aranjarea unui meci în campionatul Ucrainei, a fost înlocuită cu PAOK Salonic în meciul cu Schalke 04 din play-off-ul Ligii Campionilor.

Mediafax