FC Barcelona e prima finalistă a Ligii în 2011!** Barça – Real 1-1 (3-1)

Redactor:
Alex Boiciuc
FC Barcelona e prima finalistă a Ligii în 2011!** Barça - Real 1-1 (3-1)
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Extratereștrii” s-au calificat, aseară, în finala Ligii. Pe 28
mai, pe „Wembley”, catalanii o așteaptă pe învingătoarea dublei
dintre Manchester United și Schalke.

Barcelona și Realul au încheiat, aseară, la egalitate, 1-1, returul
semifinalei Ligii, iar catalanii s-au calificat în finală, grație
victoriei din tur, 2-0 pe „Bernabeu”. În ultimul act al compeției,
pe Wembley, pe 28 mai, Barcelona o va întâlni pe câștigătoarea
dublei dintre Manchester United și Schalke. În tur, United s-a
impus, în Germania, cu 2-0. Returul se joacă astăzi, pe „Old
Trafford”.

După rezultatul de pe „Bernabeu”, fără suspendații Pepe și Ramos,
și, mai ales, fără strategul Mourinho, Realul avea nevoie de un
miracol, nu de un rezultat bun, pentru a spera la calificare în
finala de pe Wembley. În cea mai tare competiție intercluburi,
niciodată o echipă care a pierdut pe teren propriu cu 2-0 n-a
întors rezultatul. Iar când Realul s-a înclinat în propriul fief în
manșa tur, nu s-a calificat niciodată mai departe!

Salvați
de „San Iker”

Higuain și Kaka titulari au fost surprizele lui Jose. Dincolo,
Iniesta revenit în primul „11” și Abidal, incredibil, în lot! Au
fost cinci minute de foc în jumătatea catalană, un forcing de
început al madrilenilor, apoi lucrurile au intrat în normal. Pe o
ploaie torențială, mașinăria tiki-taka a început să funcționeze,
deși parcă nu la randamentul optim. După o jumătate de oră, Barca a
explodat. În doar cinci minute, Casillas a fost providențial de
patru ori, la reluările celor trei oameni din avanpostul catalan –
Messi, de două ori, Pedro și Villa. Dar parcă cea mai mare ocazie a
fost cea a lui Busquets (21′), cap din 6 metri, de pe centru, după
un corner, doar în brațele lui Casillas. Fără „San Iker”, Realul ar
fi fost măcelărit până la pauză.

Realul a
avut un gol nevalidat

E greu de imaginat ce-ar fi făcut Mourinho, la două minute de la
reluare, când s-a petrecut cel mai controversat moment al meciului.
Pe contraatac, Ronaldo a fost faultat, l-a doborât în cădere pe
Mascherano, care avea prim-planul la minge, iar Higuain a înscris!
Bleeckere, „amicul” lui Mourinho, n-a validat golul. A venit repede
reușita lui Pedro (54′), din gheata lui Iniesta: 1-0 și totul era
jucat. Conștientă că nu mai are ce pierde, Realul s-a aruncat în
atac. A egalat repede, după o fază și o bară marca Di Maria,
finalizată de Marcelo (64′). Însă a fost doar un mic foc de paie,
pe o ploaie torențială. Deși a forțat pe final, Realul n-a reușit
miracolul. Barcelona se califică pentru a doua oară în ultimii trei
ani în finala Ligii, unde o așteaptă, cel mai probabil, pe
United.


Comentariul
text:

Min. 90+3: Final de meci! FC Barcelona este prima finalistă a
acestui sezon de Liga Campionilor!

Min. 90: ⇔ A doua
schimbare la Barcelona: iese Puyol, intră Abidal, în aplauzele unui
întreg stadion!

Min. 89: Xavi execută direct pe poartă o lovitură liberă,
dar Casillas reține.

Min. 85: III Adebayor vede și el un
cartonaș galben.


Min. 82: III Pedro vede un cartonaș
galben.

Min. 80: Un stadion întreg aplaudă ieșirea la încălzire a
lui Abidal! Acesta ar putea fi introdus pe teren în ultimele minute
de joc.

Min. 75: III Marcelo vede un
„galben” după o intrare din spate la Messi.

Min. 74: ⇔ Prima
schimbare la Barcelona:
intră Keita, iese
Villa.

Min. 71: Raportul posesiei este aproape neschimbat:
Barcelona 65% – 35% Real Madrid.

Min. 69: III Xabi Alonso vede un
cartonaș galben.

Min. 64: GOL REAL MADRID! Di Maria trimite
în bară, apoi trimite la Marcelo, care
egalează!

Min. 63: Villa se resimte în urma unei intrări a lui Di
Maria.

Min. 60: ⇔ A doua
schimbare la Real: iese Kaka, intră Ozil.

Min. 60: Iniesta pătrunde în centru și încearcă un șut,
dar Carvalho se opune.

Min. 58: III Lassana Diarra vede un
„galben” după o intrare dură la Busquets.

Min. 55: ⇔ Prima
schimbare la Real:
iese Higuain, intră
Adebayor.

Min. 54: GOL BARCELONA!!! Iniesta pasează
excelent la Pedro și acesta înscrie cu un șut sec, la colțul scurt,
pe lângă Casillas!

Min. 53: Puyol pierde un balon în apropierea propriului
careu, dar șutul lui Higuain este respins în corner.

Min. 52: Realul începe în atac această repriză
secundă.

Min. 47: Realul înscrie prin Gonzalo Higuain, dar golul este anulat
pe motiv că Ronaldo l-a faultat pe Mascherano în cădere! Reluările
au arătat că Ronaldo nu avea cum să-l evite pe Mascherano în
cădere, iar jucătorul Barcei a și simulat!

Min. 46: Meciul a fost reluat! Ploaia a început din
nou.

Un fan a intrat pe teren înaintea începerii reprizei secunde. El se
îndrepta spre Cristiano Ronaldo, dar a fost placat la timp de
stewarzi 🙂 .


Min. 45+1: Pauză pe „Camp Nou”!

Min. 45+1: Di Maria încearcă un șut pe poartă direct din
corner, dar Valdes este la post.

Min. 45: Un minut de prelungire pentru prima
repriză.

Min. 43: Messi este surprins în afara
jocului.

Min. 41: Posesia Barcelonei e năucitoare:
67%!

Min. 41: Lass îl pune la pământ pe Messi, care se
resimte.

Min. 40: Minge în față pentru Higuain, dar Valdes iese la
timp dintre buturi și reține!

Min. 38: Spectatorii fac deja Ole-uri la pasele
catalanilor.

Min. 37: Realul e în corzi! Messi trage puternic din interiorul
careului, dar Casillas scoate incredibil!

Min. 35: Pedro trage la un metru de poarta
Realului!

Min. 33: David Villa este și el la un pas de gol!

Min. 33: Messi preia la marginea careului, driblează și apoi trage
pe lângă poartă!

Min. 32: Messi driblează doi adversari și apoi trage, de la 17
metri, direct pe poartă! Casillas reține în doi timpi.

Min. 31: Diagonală excelentă pentru Ronaldo, dar
portughezul întoarce spre marginea careului, acolo unde nu se află
niciun coechipier.

Min. 28: Messi se resimte după un fault al lui Ricardo
Carvalho și jocul este oprit.

Min. 22: Busquets reia pe poartă, cu capul, din șapte
metri! Jucătorul era complet liber, dar lovitura sa s-a dus exact
pe direcția lui Casillas, care a reținut.

Min. 20: Messi ajunge în careul Realului, dar Carvalho îi
blochează centrarea.

Min. 19: Minge trimisă în centrul careului pentru Higuain,
dar Valdes reține! Oricum se semnalizase ofsaid.

Min. 17: Messi este la un pas să scape aproape singur pe
un contraatac, dar Lass coboară și-l deposedează corect. Catalanii
protestează, dar a fost un duel umăr la umăr.

Min. 13: III Ricardo
Carvalho vede primul cartonaș galben al meciului, după un fault la
Leo Messi.

Min. 11: Catalanii pasează mult în jumătatea adversă, dar
madrilenii îi blochează bine momentan.

Min. 8: Realul face un presing agasant, dar elevii lui
Guardiola nu se sperie.

Min. 7: Iniesta trage mult pe lângă poarta lui
Casillas.

Min. 5: Mingea este plimbată mult pe la centrul terenului,
dar umiditatea ridicată a gazonului pare să nu-i mulțumească pe
„extratereștri”.

Min. 2: Marcelo pătrunde în careu pe flancul stâng, dar
este blocat de catalani.

Min.1: A Început meciul! Barcelona a avut lovitura de
start!


Echipele de
start:

FC Barcelona
4-3-3:
Victor Valdes – Dani Alves,
Mascherano, Pique, Puyol – Xavi Hernandez, Busquets, Iniesta –
Villa, Messi, Pedro Rodriguez
Rezerve: Oier Olazabal, Jeffren, Keita, Afellay, Abidal, Fontas,
Thiago Alcantara. Antrenor: Pep Guardiola

Real Madrid 4-2-3-1:
Casillas – Arbeloa, Carvalho, Albiol, Marcelo – L. Diarra, Xabi
Alonso – Cristiano Ronaldo, Kaka, Di Maria – Higuain
Rezerve: Dudek, Benzema, Granero, Garay, Ozil, Adebayor, Nacho.
Antrenor: Jose Mourinho

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup