Diferențe URIAȘE!** Doar absenții lui United sunt de aproape 7 ori mai scumpi decât TOT primul `11` al lui Andone. Ce șanse are CFR-ul?

Duelul dintre CFR și United este unul total dezechilibrat, dacă ne raportăm la cotele de piață ale jucătorilor. Fără îndoială, trupa lui Andone poate să reducă diferența de valoare printr-o dăruire exemplară, după modelul Basel, care anul trecut a reușit să se califice în primăvara europeană, lăsându-i "acasă" pe diavolii lui Ferguson.
Diferențe URIAȘE!** Doar absenții lui United sunt de aproape 7 ori mai scumpi decât TOT primul `11` al lui Andone. Ce șanse are CFR-ul?

Duelul dintre CFR și United este unul total dezechilibrat, dacă ne raportăm la cotele de piață ale jucătorilor. Fără îndoială, trupa lui Andone poate să reducă diferența de valoare printr-o dăruire exemplară, după modelul Basel, care anul trecut a reușit să se califice în primăvara europeană, lăsându-i „acasă” pe diavolii lui Ferguson.

Mai mult, clujenii beneficiază de o conjunctură favorabilă, Sir Alex decizând să odihnească anumite piese grele din primul `11`. Această decizie se adaugă problemelor generate de accidentări, astfel că Manchester United nu este câștigătoare dinainte.

Absenții lui United, de aproape 7 ori mai scumpi decât echipa de start a CFR-ului

Dacă ne uităm la cotele de piață ale jucătorilor, CFR nu ar trebui să se prezinte la meci, existând o diferență netă. Doar absenții lui United valorează 129 de milioane, de aproape 7 ori mai mult decât primul `11` al lui Andone. În ceea ce privește garniturile de start, diferența este și mai mare: diavolii
au un prim `11` cotat la 223 de milioane de euro, cu peste 200 de milioane mai mult decât valoarea totală a fotbaliștilor din Gruia.

CFR: 4-2-3-1

1 Felgueiras – 1,9 milioane
3 Pinto – 1,6 milioane
20 Cadu (cpt) – 2 milioane
24 Rada – 0,9 milioane
45 Camora – 1,4 milioane
6 Mureșan – 1,6 milioane
31 Aguirregaray – 0,8 milioane
99 Sougou – 3,5 milioane
16 Bastos – 1,2 milioane
10 Valente – 1,5 milioane
9 Kapetanos – 2,75 milioane

Total: 19,15 milioane

Manchester United: 4-4-2

1 De Gea – 17,5 milioane
2 Rafael – 9 milioane
5 Ferdinand – 6 milioane
6 Evans – 9,5 milioane
28 Buttner – 6 milioane
23 Cleverley – 8,5 milioane
8 Anderson – 12 milioane
24 Fletcher – 10 milioane
17 Nani – 36,5 milioane
10 Rooney (cpt) – 65 milioane
20 Van Persie – 43 milioane

Total: 223 milioane

Absenți United

Vidic, Smalling, Jones, Ashley Young sunt accidentați, în timp ce Carrick, Scholes, Giggs și Valencia nu au fost convocați.

Vidic – 25,5 milioane de euro

Smalling – 15 milioane de euro

Jones – 18 milioane de euro

Ashley Young – 27 milioane de euro

Carrick – 14 milioane de euro

Scholes – 1 milion de euro

Giggs – 1 milion de euro

Valencia – 27,5 milioane de euro

Total: 129 de milioane de euro

*cifre oferite de transfermarkt.de

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]