„Diavolul” în infern!** Echipa lui Wenger a fost aproape de o revenire istorică, dar n-a reușit-o

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Mihai Molnar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsenal a fost la un pas de o revenire istorică marți seară. Sau la un șut, în loc de lobul încercat de Van Persie. După 4-0 în tur, Milan a pierdut cu 3-0 pe „Emirates” și a ajuns în sferturile Ligii, însă după o calificare pe care n-ar mai vrea să o repete.

Pentru Milan, meciul de pe „Emirates” a adus cu succesul lui Napoleon la Berezina. Tactic, armatele franceze au câștigat bătălia, dar cu pierderi imense. „Diavolii” au ajuns pentru prima dată în sferturi după sezonul 2006-2007, dar au suferit enorm la Londra. Au fost conduși cu 3-0 la pauză și extrem de aproape de a pierde avantajul ce părea imens, din tur. Momentul cheie al meciului, recunoscut de ambele părți, a fost ratarea lui Van Persie. Și clipa când pulsul lui Adriano Galliani și al fanilor „rosso-neri” a luat-o razna.

Galliani s-a închis în vestiar

„Van Persie e un jucător uriaș, dar a preferat un lob în locul unui șut pe jos. După ratarea aceea, m-am dus și m-am încuiat în vestiar. Am crezut că fac infarct”, s-a destăinuit după meci vice-președintele lui Milan. O vorbă în fotbal spune că joci cât te lasă adversarul. A confirmat-o și oficialul „diavolilor” care l-a scuturat puțin pe Allegri pentru alegerile care au creionat scenariul de la Londra. „Nu ne-a plăcut acest meci. Ceva a mers prost din punct de vedere tactic. Am jucat cu trei atacanți, când sistemul nostru obișnuit e cu un mijlocaș ofensiv și doi atacanți”, a explicat Galliani, a cărui opinie despre partida de pe „Emirates” a fost rezumată sec de președintele Barbara Berlusconi: „o adevărată
suferință”.

„Un fotbal ce merită toți banii”

Dacă trofeele n-ar conta și fotbalul ar fi apreciat doar pentru spectacol, Arsenal ar fi prima din lume. A dovedit-o și în returul cu Milan. Din păcate, fanii „tunarilor” numără deja al șaptelea an în care muzeul clubului n-a mai fost înnoit. „Când istoricii clubului vor rezuma acest sezon, «dubla» cu Milan ar putea fi explicată așa: praf un minut, în vârful lumii în celălalt”, a scris The Telegraph, iar Daily Mail a punctat frumusețea fotbalului afișat de Arsenalul lui Wenger. „Încă o dată au meritat banii plătiți pe bilete. N-o fac întotdeauna? Încă o dată inimile noastre au luat-o la galop. Dar Arsenal n-a mers mai departe”. Pentru Wenger, singurul obiectiv a rămas acum o poziție în Top 4 în Premier League, la finalul sezonului, adică o nouă calificare în Ligă.

„Italienii au simțit că arbitrul acordă prea ușor loviturile libere și au profitat. Cădeau imediat, la fiecare contact, și meciul se fragmenta „, Arsene Wenger,
antrenor Arsenal Londra

„Bine că ne-am calificat. La fiecare atac al lui Arsenal mă gândeam ce se va întâmpla dacă marcheză și al patrulea gol. La pauză, Allegri ne-a spus să ne calmăm, dar n-a fost ușor”

„Am fost foarte aproape. Nu poți să nu-ți lauzi jucătorii după o victorie cu 3-0. Dar e dificil când se joacă 180 de minute și ratezi 90 dintre ele. Jucătorii au fost însă extraordinari”

Real Madrid a rămas singura echipă care a întors, într-o competiție europeană, un deficit de patru goluri. După 1-5 în Germania, cu Borussia Mönchengladbach, în optimile Cupei UEFA (1985-1986), madrilenii au câștigat cu 4-0 pe „Bernabeu”.

Wenger, a treia suspendare?

Antrenorul „tunarilor” este în pericol de a primi a treia suspendare de la UEFA în ultimul an! Asta pentru că s-a certat la finalul meciului cu centralul sloven Damir Skomina, căruia i-a reproșat lejeritatea cu care a acordat lovituri libere italienilor. După eliminarea în optimile Ligii, cu Barcelona, în sezonul trecut, Wenger a primit o etapă pentru un conflict cu centralul elvețian Busacca, apoi a mai încasat două etape, în acest sezon, în play-off, când a comunicat cu staff-ul lui Arsenal, în meciul cu Udinese, deși era suspendat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…