Decor de coșmar pentru Steaua mâine la München

  • Publicat:
  • Actualizat:
Decor de coșmar pentru Steaua mâine la München

Ca și cum presiunea celor 12 meciuri fără victorie și forța devastatoare a lui Bayern pe teren propriu n-ar fi fost de ajuns, Steaua mai are de înfruntat un adversar pentru meciul de mâine: vremea.

Dacă în România iarna de-abia își face simțită prezența, la München temperaturile coboară noaptea chiar până la -13 grade Celsius, în timp ce după-amiaza mercurul termometrelor abia urcă până la -2 grade Celsius! Frigul a pus stăpânire pe regiunea bavareză de peste o săptămână. A și nins acum câteva zile la München, iar de atunci localnicii sunt nevoiți să se îmbrace gros și să-și acopere fețele din cauza vântului care bate necontenit. Ieri, modernul stadion „Allianz Arena” (foto) arăta precum o cetate în jurul căreia vântul le dădea mari bătăi de cap celor care intenționau să viziteze arena pe care joacă Bayern.

Steliști, atenție la crampoane!

În ciuda vremii, gazonul pe care se va juca mâine partida cu Steaua arată impecabil datorită instalației de încălzire care se află sub dreptunghiul verde. Eventual, este posibil ca terenul să fie puțin moale dacă va ninge la ora jocului, așa cum anunță meteorologii.

Astfel, jucătorii steliști trebuie să fie atenți la ghetele pe care le vor încălța. În ultima deplasare din Liga Campionilor, cea de la Lyon, mai mulți jucători ai lui Dorinel Munteanu au fost luați prin surprindere de starea terenului și au avut probleme în timpul jocului pentru că nu și-au luat din țară decât o pereche de ghete cu crampoane turnate. De altfel, fotbaliștii au fost „muștruluiți” de Munteanu, care le-a reproșat că acest lucru trădează lipsă de profesionalism.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câţi bani face Eva Măruţă din Tik Tok? De necrezut cât scoate pentru o simplă postare
Câţi bani face Eva Măruţă din Tik Tok? De necrezut cât scoate pentru o simplă postare
Adela Popescu revine în televiziune. Soția lui Radu Vâlcan a avut o pauză de aproape un an
Adela Popescu revine în televiziune. Soția lui Radu Vâlcan a avut o pauză de aproape un an
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
O bătrână de 72 de ani din Brăila s-a aruncat de la etajul 4. Momentul a fost filmat
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de bine”
FOTO Gimnasta devenită milionară la 18 ani nu se sfiește să pozeze fără inhibiții: „E ilegal să arăți atât de…
Surpriză în showbiz. Andreea Bălan și Jador, împreună: „Există o chimie între noi. Ne-am întâlnit la o emisiune”
Surpriză în showbiz. Andreea Bălan și Jador, împreună: „Există o chimie între noi. Ne-am întâlnit la o emisiune”
Pământul rămâne FĂRĂ OAMENI? Cum se explică DISPARIȚIILE misterioase?
Pământul rămâne FĂRĂ OAMENI? Cum se explică DISPARIȚIILE misterioase?
Bărbatul celebru cu care Andreea Bălan s-a logodit la 20 de ani. E căsătorit şi are 3 copii
Bărbatul celebru cu care Andreea Bălan s-a logodit la 20 de ani. E căsătorit şi are 3 copii
Veste cumplită pentru cei care au CASĂ LA CURTE! Este informația momentului în ROMÂNIA: Se folosește în toată țara
Veste cumplită pentru cei care au CASĂ LA CURTE! Este informația momentului în ROMÂNIA: Se folosește în toată țara
Câți lei costă să comanzi acasă o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil. Suma nu e deloc mică!
Câți lei costă să comanzi acasă o pizza de la restaurantul lui Dani Oțil. Suma nu e deloc mică!
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Buna Vestire 2023. Este mare păcat dacă faci aceste lucruri! Mulți credincioși nu știu
Prototipuri de OZN-uri naziste şi operaţiunea High Jump
Prototipuri de OZN-uri naziste şi operaţiunea High Jump
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv... ceva uluitor
Ben Affleck și Matt Damon împărțeau totul când erau săraci. Inclusiv... ceva uluitor
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la…
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
BANCUL ZILEI. Bulă, șofer de taxi, sărută o calugăriță pe care o ia la ocazie: Măicuță, am păcătuit!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
Cele mai PĂGUBOASE mașini. Modele pe care TREBUIE să le eviți
Cele mai PĂGUBOASE mașini. Modele pe care TREBUIE să le eviți