Cum explică antrenorul Maurizio Sarri reacția nervoasă a lui Cristiano Ronaldo

Cum explică antrenorul Maurizio Sarri reacția nervoasă a lui Cristiano Ronaldo

Maurizio Sarri, tehnicianul lui Juventus, a explicat reacţia nervoasă pe care Cristiano Ronaldo a avut-o în momentul în care a fost înlocuit în partida cu Lokomotiv Moscova, din Liga Campionilor.

Cristiano Ronaldo a fost înlocuit, în minutul 81, cu Paulo Dybala, moment în care portughezul nu a părut deloc încântat de decizia lui Sarri. Maurizio Sarri a explicat că reacţia lui Ronaldo nu a venit în urma alegerii sale, ci a fost doar o simplă frustrare provocată de o durere la genunchi. Sarri a explicat că l-a înlocuit pe Ronaldo pentru a-l proteja, după ce portughezul a acuzat dureri la pauză.

”Cristiano Ronaldo a fost nervos pentru că nu se simte bine. A avut o durere la genunchi în ultimele câteva zile. La pauză, era îngrijorat de acest lucru. În timpul meciului, l-am văzut făcând o mişcare care nu mi-a plăcut în timp ce alerga. L-am înlocuit pentru că am fost speriat că ar putea să îşi facă rău”, a declarat, conform Mirror, Maurizio Sarri.

În următoarea partidă din Serie A, Juventus se va înfrunta, duminică, cu AC Milan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]