CULMEA CULMILOR | Cei de la FCSB se plâng de rezultatul tragerii la sorți pentru Liga Campionilor: „Poate am avut și un dezavantaj că am picat cu Viktoria Plzen”

CULMEA CULMILOR | Cei de la FCSB se plâng de rezultatul tragerii la sorți pentru Liga Campionilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Helmuth Duckadam este de părere că FCSB a avut ghinion când a picat cu Viktoria Plzen, deși era printre cele mai slabe adversare pe care le putea întâlni în turul III al Ligii Campionilor. Președintele de imagine al vicecampioanei spune însă că tocmai asta a fost problema.

Viktoria Plzen este favorită la calificare, după 2-2 la București. Vicecampioana Cehiei s-a dovedit mult mai periculoasă decât credeau cei de la FCSB. Însă Duckadam spune că tocmai faptul că este un adversar accesibil s-a transformat într-o problemă pentru jucătorii lui Nicolae Dică. Președintele de imagine al FCSB-ului susține că jucătorii s-ar fi concentrat mult mai mult dacă ar fi avut în față un adversar mai puternic.

„Dică nu cred că are nicio presiune. Are două victorii și două egaluri. Sigur, toată lumea așteaptă să ne calificăm, poate am avut și un dezavantaj că am picat cu Plzen. Dacă jucam cu un adversar de un alt calibru, poate altfel se punea problema, dar toată lumea ne-a văzut deja calificată după tragerea la sorți” , a declarat Helmuth Duckadam, potrivit Dolce Sport.

Culmea, Gigi Becali a fost primul care i-a subestimat pe cehi. Patronul FCSB și-o dorea pe Viktoria Plzen în turul III și, imediat după tragerea la sorți, a spus că vicecampioana României se va califica fără probleme.

În prima manșă, FCSB și Viktoria Plzen au terminat la egalitate, scor 2-2. Returul se dispută mâine seară, de la 21:15, în Cehia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen