Cristiano Ronaldo e cu adevărat MARE!** Nici nu a știut că a adus mai mult de 3 puncte pentru Real: performanță unică reușită de „galactici”

Real Madrid a suferit până în prelungiri pentru un succes în partida cu Manchester City, dar în cele din urmă trupa lui Jose Mourinho a obținut toate cele trei puncte din partida de debut în noul sezon al Ligii Campionilor. Cristiano Ronaldo a fost cel care a marcat golul decisiv, iar The Special One a făcut o alunecare pe care nici măcar fotbaliștii nu o reușesc. Ceea ce nu știa CR7 în momentul marcării golului este faptul că a fost omul decisiv pentru stabilirea unui nou record în istoria Realului. "Galacticii" au devenit marți seară prima formație care obține 100 de victorii în noul format al Ligii Campionilor, care datează din 1992. Pentru a ajunge la această performanță, madrilenii au avut nevoie de 176 de partide, în care s-au marcat 351 de goluri și s-au încasat 196. Real Madrid este urmată în această statistică de Manchester United și FC Barcelona, care mai au nevoie de două, respectiv trei meciuri pentru a sărbători și ele 100 de victorii în Liga Campionilor.
Cristiano Ronaldo e cu adevărat MARE!** Nici nu a știut că a adus mai mult de 3 puncte pentru Real: performanță unică reușită de "galactici"

Real Madrid a suferit până în prelungiri pentru un succes în partida cu Manchester City, dar în cele din urmă trupa lui Jose Mourinho a obținut toate cele trei puncte din partida de debut în noul sezon al Ligii Campionilor. Cristiano Ronaldo a fost cel care a marcat golul decisiv, iar The Special One a făcut o alunecare pe care nici măcar fotbaliștii nu o reușesc.

Ceea ce nu știa CR7 în momentul marcării golului este faptul că a fost omul decisiv pentru stabilirea unui nou record în istoria Realului. „Galacticii” au devenit marți seară prima formație care obține 100 de victorii în noul format al Ligii Campionilor, care datează din 1992.

Pentru a ajunge la această performanță, madrilenii au avut nevoie de 176 de partide, în care s-au marcat 351 de goluri și s-au încasat 196.

Real Madrid este urmată în această statistică de Manchester United și FC Barcelona, care mai au nevoie de două, respectiv trei meciuri pentru a sărbători și ele 100 de victorii în Liga Campionilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania