Crăciunescu a arbitrat „accidentat” finala Ajax-Milan

Crăciunescu a arbitrat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Crăciunescu rămâne un nume de referință în istoria arbitrajului din România. Actualul format al Ligii Campionilor, ce funcționează din 1992, nu a mai permis niciunui central român să ajungă atât de departe. Cauzele sunt multiple, dar nu despre asta discutăm acum. Rândurile de mai jos sunt destinate lui Ion Crăciunescu, centralul român care a dat mâna cu Berlusconi și cel căruia Van Basten, Gullit sau Maradona i s-au adresat cu „Refree”. Atât, fără a-l inoportuna în vreun fel. Povestea lui Ion Crăciunescu de la finala Ligii Campionilor din 1995 începe imediat după ce a aflat că va conduce meciul acelui an. „Federația a făcut imediat presiuni pentru ca, pe lângă Grigorescu la o tușă și Porumboiu de rezervă, care erau bătuți în cuie, să-l iau la cealaltă tușă pe Abrudan sau pe Ologeanu. Eu n-am vrut și l-am luat pe Tudor Constantinescu din Craiova. Și bine am făcut!”, povestește fostul arbitru.

Impresionat de Berlusconi

Istorioara continuă cu hotelul de cinci stele în care brigada românească a fost cazată înaintea partidei: „Acolo am văzut cea mai mare aglomerație de nume mari ale fotbalului din cariera mea. Platini sau Blatter au venit la mine și mi-au urat baftă! A fost ceva!”. Tot la acest capitol trebuie trecut și episodul de la stadionul „Ernst Happel”. „Am intrat în cabina Milanului să verific echipamentul și am dat nas în nas cu Berlusconi și cu fiul său. M-a impresionat pe loc. Oamenii aceștia au ceva aparte. Țin minte că eu și Grigorescu i-am dat puștiului lui Berlusconi un fanion cu România, lucru care l-a impresionat pe omul de afaceri”, a continuat Crăciunescu.
O întrebare firească: e ceva neștiut de la acea finală la care tânjim cu jind privind ce se întâmplă acum în arbitrajul românesc? Ion Crăciunescu a dezvăluit un amănunt interesant: „Marea mea teamă a fost să nu cedez din punct de vedere medical. Făcusem o ruptură la mușchii gemeni și mi-a fost greu. În cele din urmă, m-am descurcat”.

„Singurul lucru pe care mi-l reproșez este că nu am acordat o lovitură liberă, indirectă, pentru Ajax. Atât!” – Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele