Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Comando Reds

Comando Reds

Rafa Benitez pare a fi creat pe „Anfield" o trupă de comando specializată doar în misiunile din Liga Campionilor. Mascherano dinamitează totul în fața propriului careu, Gerrard este omul cu harta și planurile secrete, iar Torres
Comando Reds

Rafa Benitez pare a fi creat pe „Anfield“ o trupă de comando specializată doar în misiunile din Liga Campionilor.

Mascherano dinamitează totul în fața propriului careu, Gerrard este omul cu harta și planurile secrete, iar Torres este geniul care inventează locul unde trebuie să vină lovitura mortală.

Returul sferturilor de finală în compania lui Arsenal a adus cea de-a treia calificare în semifinalele celei mai bogate competiții intercluburi din ultimii patru ani pentru „The Reds“, la capătul unui meci în care și londonezii au avut câteva minute de glorie. A fost 4-2 pentru Liverpool în cea mai frumoasă simfonie a fotbalului scrisă și interpretată în actuala ediție a Ligii.

FC Liverpool merge mai departe, pentru că generația SF Torres – Babel a avut două momente de nebunie frumoasă. Spaniolul și-a crucificat compatriotul Almunia cu o execuție ca o operație fără anestezie pentru pacient, iar batavul a șerpuit ca o cobră prin desișurile pădurii de picioare din careul Arsenalului la faza penalty-ului de 3-2.

Și asta la doar câteva secunde după ce Adebayor se îmbătase cu apa rece a unui iluzoriu egal, după o altă secvență memorabilă, cu Theo Walcott plecând ca o rachetă din propria jumătate.

Babel nu s-a mulțumit cu gloria penalty-ului, executat de robotul perfect Gerrard, și a ținut să aibă ultimul cuvânt al unui meci pe care cu adevărat nu-l putem uita prea curând.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]