Thiago Pitarch (18 ani) a fost titular în partida Real Madrid – Manchester City 3-0, din manșa tur a optimilor UEFA Champions League, iar acum toată planeta vorbește despre el.
Mijlocaș central de meserie, puștiul născut la Fuenlabrada a bifat doar a cincea confruntare oficială în tricoul „galacticilor”.
Miercuri seară, 11 martie 2026, Real Madrid a umilit-o pe Manchester City în manșa tur optimilor de finală din Liga Campionilor, scor 3-0.
Eroul serii a fost uruguayanul Federico Valverde (27 de ani), care a marcat un hat-trick în prima repriză a confruntării de pe stadionul Santiago Bernabeu.
Însă, după fluierul final, luminile reflectoarelor au strălucit și deasupra unui alt jucător, despre care mulți fani neutri poate că nici nu au auzit înaintea partidei cu City.
Este vorba despre puștiul Thiago Pitarch, pe care, din cauza absențelor lui Bellingham și Ceballos, Alvaro Arbeloa fost nevoit să îl titularizeze.
A fost doar al cincilea meci oficial jucat de Pitarch pentru echipa mare a lui Real Madrid, însă mulțumită acestuia a ajuns cap de afiș în presa internațională.
„Thiago Pitarch, o realitate copleșitoare. Jucătorul de tineret al Realului a profitat de curajul lui Arbeloa și și-a consolidat poziția în club”, au titrat jurnaliștii de la Marca.
Thiago Pitarch a trecut prin academiile unor cluburi ca Atletico Madrid, Getafe sau Leganes, iar cu Real Madrid a semnat în 2023. A trecut ulterior prin echipele de tineret ale „galacticilor”, a făcut pasul la Real Madrid Castilla, iar în 2026 oportunitatea cea mare i-a ieșit în cale.
„Thiago Pitarch, marea surpriză a lui Alvaro Arbeloa pentru o confruntare între giganți. Joacă în principal ca mijlocaș ofensiv, o poziție care îi permite să-și exploateze creativitatea și citirea jocului în ultima treime a terenului. Încă din tinerețe, s-a remarcat pentru viziunea sa, abilitatea de a pasa și priceperea sa în a crea pericol în apropierea careului de pedeapsă al adversarului. Totuși, versatilitatea sa este unul dintre aspectele cele mai apreciate în cadrul clubului. Pe lângă faptul că joacă în spatele atacantului, tânărul fotbalist posedă calitățile necesare pentru a acționa ca mijlocaș ofensiv sau chiar pentru a se deplasa pe lateral în anumite formații tactice”, au scris și jurnaliștii spanioli de la SI.com.
În schimb, publicația iberică ABC.es a prezentat un profil mai detaliat al puștiului de 18 ani. Mai exact, a scris despre originile acestuia.
„Thiago Pitarch, bijuteria academiei de tineret a lui Real Madrid: originile sale marocane, naționalitatea și de unde sunt părinții săi. Thiago Pitarch nu a atras doar atenția unor cluburi importante, ci și a echipei naționale a Marocului, pentru care este eligibil datorită originilor familiei sale. Din partea paternă, bunicul său este din Alhucemas (Maroc), așa că federația acelei țări a încercat, fără succes, să-l îndepărteze pe Pitarch de la echipa națională a Spaniei, la care a fost convocat pentru prima dată în aprilie 2025, cu lotul Under-18”, se arată pe ABC.es.
Revenind la calitățile tehnice ale fotbalistului, Alvaro Arbeloa are un merit major pentru șlefuirea acestora:
„Îmi cere să am personalitate, să joc așa cum știu eu. Și astfel am ajuns aici. Îi voi fi mereu recunoscător pentru că mi-a acordat toată încrederea lui. Încerc să-l răsplătesc pentru asta. Îmi spune să nu mă las copleșit, să alerg, să lupt… și asta încerc să fac”, a spus puștiul, citat de Marca.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Thiago Pitarch are o cotă de piață de doar 3 milioane de euro. Însă, mai mult ca sigur, după următoarea actualizare a cotelor suma va exploda.