„Cine ar fi starul dacă ai juca în aceeași echipă cu Ronaldo?” Zidane, pus într-o situație delicată la conferința de presă :) Cum a răspuns

  • Publicat:
  • Actualizat:

Juventus – Real Madrid, finala Ligii Campionilor, sâmbătă, de la 21:45

Tehnicienii celor două echipe, Zinedine Zidane și Massimiliano Allegri, au ținut vineri seară conferințele de presă oficiale înainte de marea confruntare, iar ambii au vorbit la superlativ despre adversare.

Dincolo de declarațiile clasice și politicoase pentru astfel de partide, Zidane a fost pus și într-o postură în care a fost nevoit să dea dovadă de diplomație, fiind întrebat „cine ar fi fost vedeta” dacă el și Cristiano Ronaldo ar fi evoluat în aceeași echipă a Realului

Zidane a amintit de eleganța arătată pe gazon în perioada în care era jucător al „galacticilor” și a oferit un răspuns măgulitor pentru starul de acum al Realului, fără să spună neapărat că portugheuzul este un fotbalist mai bun decât era el.

„Cristiano Ronaldo ar fi starul dacă am juca împreună, pentru că el marchează goluri. Asta e cel mai important în fotbal: să marchezi goluri și să aperi goluri. Mă aștept la un meci deschis din partea ambelor echipe. Am trăit și am jucat pentru Juventus. În italia e faimosul catenaccio, dar Juve nu se bazează numai pe asta. Mă aștept la un meci deschis”, a declarat Zidane, care nu s-a oprit aici cu laudele pentru Ronaldo: „Cristiano e o persoană bună, pentru că îi pasă, întotdeauna îi pasă ce ceilalți. Dar ceea ce e cu adevărat important e ce face din punct de vedere profesional. Întotdeauna vrea mai mult, chiar și la antrenamente. Vrea să câștige și acolo. Are ceva în el, e un lider înnascut, mai ales pe teren”.

Strict legat de meci, Zidane a precizat că șansele sunt egale, dar că speră ca formația sa să încheie sezonul cu un nou trofeu.

„Am muncit mult tot sezonul pentru a câștiga titlul și pentru a ajunge în această finală. Cel mai important e să fim pregătiți și suntem! Aici, la Real, știm ce înseamnă presiunea. Întotdeauna suntem considerați favoriți, dar în reaitate într-o finală nu există favorite. Nu suntem favoriți, cum nici Juventus nu e. Este 50-50. Dar suntem din nou într-o finală și orice e posibil”, a mai declarat Zidane la conferința de presă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup