Cristi Chivu răsuflă ușurat după ce echipa lui, Inter Milano, a reușit să se impună în prima etapă a noului sezon de UEFA Champions League, scor 0-2, pe terenul celor de la Ajax Amsterdam.
Jurnaliștii italieni au reacționat imediat după fluierul de final și au tras cele mai importante concluzii despre tehnicianul român și despre jocul prestat de jucătorii lui.
Cristi Chivu a debutat cu o victorie în UEFA Champions League, pe banca celor de la Inter Milano. Gigantul din Serie A s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul celor de la Ajax Amsterdam, iar tehnicianul român răsuflă ușurat după ce echipa lui a obținut toate cele trei puncte din această dispută.
Italienii au stat cu ochii pe finalista sezonului trecut de UEFA Champions League și au tras și câteva concluzii importante despre jocul prestat de echipa pregătită de Cristi Chivu.
Jurnaliștii de la gazzetta.it consideră că victoria obținută pe Johan Cruyff Arena reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru Cristi Chivu și că anulează înfrângerile suferite în campionat, cu Udinese și Juventus Torino.
„Inter câștigă pe Johan Cruyff Arena, Marcus Thuram marcând, ca întotdeauna, cu o lovitură de cap în fiecare repriză. Chivu anulează înfrângerile cu Udinese și Juve din Serie A”, notează sursa menționată anterior.
Totodată, jurnaliștii de la tuttomercatoweb.com au ținut să amintească de presiunea care a apăsat pe umerii lui Cristi Chivu înaintea meciului din Olanda.
„Inter a fost criticată și presată intens pentru greșelile sale din acest sezon, dar a reușit o victorie la prima sa apariție în Liga Campionilor. A învins-o pe Ajax cu două goluri, ambele marcate de Marcus Thuram. Victoria cu 2-0 de pe Cruyff Arena îl lasă pe Cristi Chivu cu o victorie importantă și trei puncte”, notează sursa menționată mai sus.
În faza principală din UEFA Champions League, Interul lui Cristi Chivu va mai întâlni următoarele adversare: Liverpool (H), Borussia Dortmund (A), Arsenal (H), Atletico Madrid (A), Slavia Praga (H), Kairat Almaty (H), Union SG (A).
În Serie A, trupa pregătită de tehnicianul român nu are parte de un start de sezon prea bun. În prima etapă, Inter a reușit să obțină o victorie spectaculoasă, scor 5-0, pe teren propriu, în fața celor de la FC Torino.
Următoarele două etape au adus două înfrângeri pentru Inter: 1-2 cu Udinese și 3-4 cu Juventus Torino, la capătul unui meci extrem de spectaculos.