Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Chelsea a apelat la practici băbești în Ligă!** Descântescul a dat roade: două premiere reușite de Torres&co

Chelsea a apelat la practici băbești în Ligă!** Descântescul a dat roade: două premiere reușite de Torres&co

Scorul etapei a treia din faza grupelor Ligii, 5-0, și „dublă" Torres! Miercuri seară, minunile au curs pe „Stamford Bridge". „Până și Ivanovic a marcat", nota cu umor, după partidă, presa engleză. Miracolele nu s-ar fi putut materializa însă fără atingerile „magului" David Luiz. Brazilianul, care practică un ritual ciudat înaintea partidelor lui Chelsea, a fost cel care l-a „revitalizat" pe Torres.
Chelsea a apelat la practici băbești în Ligă!** Descântescul a dat roade: două premiere reușite de Torres&co

Scorul etapei a treia din faza grupelor Ligii, 5-0, și „dublă” Torres! Miercuri seară, minunile au curs pe „Stamford Bridge”. „Până și Ivanovic a marcat”, nota cu umor, după partidă, presa engleză. Miracolele nu s-ar fi putut materializa însă fără atingerile „magului” David Luiz. Brazilianul, care practică un ritual ciudat înaintea partidelor lui Chelsea, a fost cel care l-a „revitalizat” pe Torres.

Din ianuarie, „El Nino” trăiește un coșmar, început imediat după ce Chelsea l-a transformat în cel mai scump transfer din istoria campionatului englez. Pentru că răsplata pentru cele 57 de milioane plătite de Abramovici lui Liverpool a întârziat să apară. Goluri mai rare decât managerii negri în fotbalul englez, apariții șterse. La națională n-a mai marcat din iunie, dintr-un amical cu SUA! Fie o karmă proastă, fie rezultatul voodoo-ului fanilor „cormoranilor”, nemulțumiți de trădarea fostului idol. Miercuri seară, blestemul s-a rupt. Torres a marcat prima „dublă” de când e la Chelsea și primele goluri în Liga Campionilor din aprilie 2009, când înscria pentru Liverpool chiar împotriva actualei sale echipe. L-a ajutat „șamanul” David Luiz, fundașul care stârnește zâmbete printre coechipieri înaintea partidelor lui Chelsea cu ritualurile sale ciudate.

Chelsea și-a egalat propriul record

Cu puțin timp înainte de startul partidei cu Genk, Luiz și-a „energizat” coechipierii. I-a îmbărbătat pe fiecare, dar lui Torres i-a acordat un tratament special. Și-a pus palma pe capul atacantului, și, timp de câteva secunde, cei doi au închis ochii, ca într-o rugă comună, iar Luiz i-a „descântat” spaniolului. Ritualul a funcționat. După ce a țintit bara (7), atacantul a găsit și buturile adverse, chiar de două ori (11, 27), o minune în epoca Chelsea. Mai rămâne să continue evoluțiile bune dar de asta se va ocupa pe viitor Luiz, cu pasele sale de energie.
Cu Genk l-a ajutat și degringolada din tabăra belgiană. Campioana Belgiei e în picaj, după titlul din vară. S-a despărțit de antrenorul Vercauteren și de câteva piese de bază din defensivă (printre care și portarul Courtois, vândut la Chelsea și împrumutat de „albaștri” la Atletico), iar acum e pe nouă într-un campionat mediocru. Chelsea a spus merci, a înhățat cadoul lui Mr. Been (noul tehnician al belgienilor) și și-a egalat, cu celelalte goluri (Meireles, Ivanovic și Kalou), cel mai bun scor reușit vreodată în Liga Campionilor (5-0).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]