Cel mai trist jucător al Realului după câștigarea Champions League. Golgheterului CM 2014 s-a simțit umilit în finala de la Cardiff. Cum a fost surprins după meci

Cel mai trist jucător al Realului după câștigarea Champions League. Golgheterului CM 2014 s-a simțit umilit în finala de la Cardiff. Cum a fost surprins după meci

Real Madrid a cucerit a 12-a Ligă a Campionilor din istoria clubului după victoria cu Juventus, scor 4-1, iar tehnicianul Zinedine Zidane a declarat după meci că unul dintre secrete e reprezentat de faptul că toți jucătorii s-au „simțit importanți” pe parcursul acestui sezon și și-au adus contribuția la performanțele realizate.

Omul de 80 de milioane, lăsat în tribune de Zidane

Afirmația lui Zidane nu pare însă să i se aplice și columbianului James Rodriguez, care pare tot mai aproape de o despărțire de gruparea  „blanco”. Cumpărat de Real cu 80 de milioane de euro, imediat după ce a devenit golgheterul CM 2014, Rodriguez nu pare să-și găsească locul în sistemul gândit de Zidane, iar la Cardiff a fost pus într-o situație umilitoare pentru un jucător de nivelul său.

Columbianul de 25 de ani nu a prins nici lotul pentru finala cu Juventus, fiind lăsat în tribune. La final, James a sărbătorit pe gazon alături de colegii săi, însă comportamentul ulterior i-a trădat starea de nemulțumire.

Sub titlul „Singurătatea lui James în petrecearea Madridului”, jurnaliștii publicației spaniole Marca au evidențiat faptul că James a fost extrem de reținut în timpul festivității de premiere, după care a fost primul jucător care a părăsit arena pentru a merge spre autocarul echipei. Și a făcut-o singur, fiind urmat la scurt timp de președintele Florentino Perez.

Dorit de mai multe cluburi din Premier League, James Rodriguez se va despărți foarte probabil de Real Madrdi în această vară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]