Tavi Popescu a postat o fotografie cu tentă umoristică, după Manchester City – Real Madrid 2-3. Fotbalistul de la FCSB a distribuit pe rețelele de socializare o fotografie în care cei mai importanți jucători ai lui Real Madrid o ironizează pe Manchester City, după ce au întors rezultatul întâlnirii de pe „Etihad Stadium”.
Madrilenii s-au impus cu 3-2 în fața „cetățenilor” în manșa tur a play-off-ului pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor, după ce în minutul 85 gruparea din Manchester conducea cu 2-1.
Tavi Popescu a postat pe contul său de Instagram, un „story” în care este afișată o fotografie cu tentă umoristică, după Manchester City – Real Madrid 2-3, partidă din manșa tur a play-off-ului pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor. În fotografie (vezi în galeria foto) se observă avantajul pe care „cetățenii” îl aveau pe tabelă în minutul 85, înainte ca „galacticii” să întoarcă partida în favoarea lor și să câștige cu 3-2 meciul de pe „Etihad Stadium”.
În fotografie se mai observă și cum cei mai importanți jucători ai madrilenilor, Kylian Mbappe, Vinicius Jr și Jude Bellingham zâmbesc după ce au întors scorul în meciul împotriva formației lui Pep Guardiola, care trece printr-o adevărată criză de rezultate în acest sezon.
Real Madrid a învins-o pe Manchester City cu scorul de 3-2 în manșa tur a play-off-ului pentru calificarea în optimile Ligii Campionilor. Madrilenii au întors partida de 2-1 pentru City în minutul 85, iar în prelungirile meciului au înscris două goluri și au câștigat întâlnirea de pe „Etihad Stadium”, arena „cetățenilor”.
„Galacticii” pleacă cu prima șansă la calificarea în optimi și în returul de pe „Santiago Bernabeu”, ce se va disputa săptămâna viitoare, pe 19 februarie. În cazul în care trupa lui Pep Guardiola nu întoarce rezultatul din tur, Realul va juca în optimile de finală cu Bayer Leverkusen sau Atletico Madrid, rivala de moarte din capitala Spaniei a Realului.
Manchester City este de nerecunoscut în acest sezon. Trupa lui Guardiola trece printr-o profundă criză de rezultate de câteva luni, iar rezultatele slabe i-ar putea pune în pericol participarea în cupele europene în sezonul viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER