Banatu-i fruncea

Banatu-i fruncea
  • Publicat:
  • Actualizat:

 Timișoara a îmbinat miercuri bucuria unei victorii istorice cu satisfacția de a-l fi învins pe cel mai mare inamic, Mircea Lucescu

Eliminarea echipei Șahtior din turul III preliminar al Ligii Campionilor (2-2 la Donețk și 0-0 în Banat) și calificarea în play-off, la un singur pas de grupele competiției, le-a adus timișorenilor o satisfacție combinată. Cea mai importantă performanță din istoria clubului și răzbunarea împotriva marelui inamic Mircea Lucescu.

“Cine va fi Goliat?”, titra ProSport cu o zi înainte de aflarea adversarului din turul III preliminar al Ligii Campionilor. A fost Șahtior, iar Poli și-a însușit rolul lui David în reeditarea unei legende biblice, doborând un colos aparent invincibil. Deținătoarea Cupei UEFA, echipă cu un buget de 10 ori mai mare decât al timișorenilor, cu un antrenor legendar pe bancă și cu fotbaliști de zeci de milioane în teren, a fost surprinsă de ardoarea adversarilor și de strategia lor vicleană. Practic, Mircea Lucescu, tehnicianul “minerilor” ucraineni, a fost învins de discipolul său, Ovidiu Sabău, chiar cu ajutorul tacticii brevetate de “Il Luce”.

Timișoara a oferit marele șoc al acestei faze a întrecerii, calificându-se datorită golurilor marcate în deplasare.

Indiferent de situația palmaresului istoric, “dubla” cu ucrainenii a marcat debutul bănățenilor în Liga Campionilor, Poli reușind să încheie ambele meciuri fără înfrângere. Eliminarea Șahtiorului lui Mircea Lucescu înseamnă, probabil, cea mai mare performanță a clubului de pe Bega tocmai pentru că timișorenii au reușit să scoată din competiție o deținătoare en-titre a unui trofeu continental, dar și pentru că barajul cu Donețk contează în istoria celei mai importante competiții intercluburi din Europa. Pentru fani și nu numai, rezultatul a intrat deja în istoria echipei, alături de alte reușite ale trecutului, cum a fost eliminarea scoțienilor de la Celtic în 1980, în primul tur al Cupei Cupelor, dar și eliminarea spaniolilor de la Atletico Madrid în 1991, în primul tur al Cupei UEFA.

 Marea provocare

Dacă Timișoara ar reuși încă un rezultat senzațional în play-off-ul pentru Liga Campionilor, ar deveni prima echipă din România care se califică în grupele competiției din postura de outsider, deoarece numai Steaua a mai reușit să pătrundă în Ligă din preliminarii, însă de fiecare dată a fost cap de serie la tragerea la sorți. Ca out-sideri, Dinamo sau Rapid au clacat în trecut în fața unor echipe precum Manchester United și Lazio, respectiv Anderlecht.

 PERFORMANȚĂ‚

Prima echipă românescă în Europa League
Eliminarea ucrainenilor de la Șahtior Donețk din turul III al Ligii Campionilor îi asigură Timișoarei o toamnă europeană extrem de încărcată. Chiar dacă vor rata în play-off accederea în grupele Ligii Campionilor, bănățenii și-au asigurat deja un loc în grupele Europa League. De altfel, Poli e prima echipă românească ajunsă în grupele celei de-a doua competiții europene. Steaua, Dinamo, CFR și FC Vaslui mai trebuie să joace în play-off pentru a li se alătura bănățenilor. „E o mare peformanță că ne-am calificat în grupele Europa League, dar vrem mai mult. Sper să ajungem în Liga Campionilor”, a declarat Sabău.

Tragerea la sorți: azi, la ora 13:00

Timișoara va avea azi din nou emoții. La Nyon are loc, de la ora 13:00, tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor, eveniment transmis în direct de Boom Sport One.
Timișoara va avea o misiune foarte grea (la fel ca și în turul precedent) deoarece, din cauza coeficientului scăzut (8.998) în clasamentul UEFA, va intra în urna echipelor socotite cu șansa a doua, urmând ca adversarul să se aleagă dintre cinci echipe extrem de puternice.
Meciurile din play-off vor avea loc pe 18/19 și 25/26 august.

Cinci pentru infern

Posibilii adversari ai timișorenilor (coeficient)
Arsenal (92.157)
Lyon (71.084)
Sporting Lisabona (45.875)
Panathinaikos (45.579)
VfB Stuttgart (34.524)

Au “împușcat” 60.000 de euro

Prin eliminarea echipei lui Lucescu, bănățenii și-au asigurat deja un bonus uriaș pentru fiecare titular, reprezentând prima de obiectiv din sezonul trecut. În regulamentul de ordine interioară, calificarea în grupele Europa League este răsplătită cu 60.000 de euro pentru fiecare jucător care a evoluat în aproximativ 70% din sezon. Fotbaliștii de la Poli au însă șansa să mărească recompensa financiară până la 100.000 de euro de căciulă în cazul în care ajung în grupele Ligii Campionilor, adică dacă mai trec de un tur preliminar.
 


“E un rezultat istoric. Va fi o ispravă care va rămâne, mă bucur că am făcut parte din această echipă care a reușit să elimine deținătoarea Cupei UEFA”, Dan Alexa, mijlocaș Timișoara

“Nu reprezentăm mult în fotbalul european, dar probabil că de acum încolo adversarii vor fi puși în gardă. Dar nu ar fi rău să nu ne bage nimeni în seamă și să mergem mai departe!”, Claudiu Ionescu, mijlocaș Timișoara

“Am avut publicul alături de noi și ne-am calificat. Suntem concentrați în continuare, așteptăm turul următor cu încredere și sperăm să ne calificăm în grupele Ligii”, Costel Pantilimon, portar Timișoara

“Noi sperăm să ajungem în grupele Ligii. E o performanță pentru noi, am jucat cu inima și cred că inima ne-a calificat. Scopul scuză mijloacele. Noi am jucat că un grup, iar ei – individual!”, Alex Bourceanu, mijlocaș Timișoara

“Nu mai contează așa mult cu cine o să picăm! Deja suntem în grupele UEFA. Ne-am dori o echipă mai slabă decât Șahtior! Publicul a fost fantastic, noi i-am ajutat pe ei, iar ei pe noi”,
Artiom Karamyan, fundaș Timișoara

“E o mândrie pentru România că am eliminat deținătoarea Cupei UEFA. Un brazilian de-al lor costă cât toată echipa Timișoarei. Mă așteptam ca Poli să se califice!”,
Dumitru Dragomir, președinte LPF

“Pentru fotbalul românesc e foarte bine să avem cât mai multe echipe care să joace la nivel maxim. Avem enorm de câștigat din astfel de situații. Sper ca și celelalte echipe românești să le calce pe urme Timișoarei și Vasluiului”, Răzvan Lucescu, antrenor România

“Nu am mai întâlnit un fotbal de genul ăsta! Mai mult s-a jucat handbal. Asta a fost tactica lor și și-au atins scopul. Acum o să ne luptăm pentru Europa League”, Răzvan Raț, fundaș Șahtior

Prima echipă românescă în Europa League

Eliminarea lui Șahtior Donețk din Liga Campionilor îi asigură Timișoarei o toamnă europeană extrem de încărcată. Chiar dacă vor rata accederea în grupele Ligii Campionilor, bănățenii au asigurat un loc în grupele Europa League. De altfel, Poli e prima echipă românească care ajunge în grupele celei de-a doua competiții europene, Steaua, Dinamo, CFR și FC Vaslui mai trebuind să joace play-off pentru a accede și ele acolo. „E o mare peformață că ne-am calificat în grupele Europa League, dar vrem mai mult. Sper să ajungem în Liga Campionilor”, a declarat Sabău.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…