Leo Messi este tot mai bine! Veștile primite de fanii Barcelonei. Când ar putea reveni la antrenamentele echipei. Anunțul făcut de spanioli

Leo Messi este tot mai bine! Veștile primite de fanii Barcelonei. Când ar putea reveni la antrenamentele echipei. Anunțul făcut de spanioli
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leo Messi este pe drumul cel bun, după ce o accidentare i-a dat bătăi de cap în ultima perioadă. Argentinianul s-a pregătit în sfârșit azi, însă a făcut-o separat de colegii lui de la Barcelona, care se pregătesc de reluarea campionatului din Spania.

Jurnaliștii spanioli scriu că starul de pe Camp Nou este tot mai bine și se recuperează încă după ce a suferit o contractură la piciorul drept, aceasta fiind versiunea oficială. Cei de la AS vorbesc însă de o micro ruptură la piciorul drept, care le-a dat emoții fanilor Barcelonei.

Messi revine de luni alături de colegi

În principiu, Messi ar urma să revină luni alături de colegi și să facă măcar o parte din antrenamentul Barcelonei, după ce vineri a ratat ședința de pregătire.

Cu 19 goluri înscrise, Leo Messi este golgheter în La Liga. Argentinianul înscrie în medie un gol la 100 de minute în tricoul Barcelonei.

Starul de pe Camp Nou este la distanță destul de mare de rivalul Karim Benzema. Atacantul de pe Bernabeu se află pe locul al doilea în topul marcatorilor în La Liga, cu 14 reușite pentru Real Madrid.

Duminică, jucătorii lui Quique Setien vor avea o zi de odihnă, iar de luni se va începe pregătirea meciului cu Mallorca, primul care se va disputa după pandemia de coronavirus. Partida dintre Mallorca și Barcelona este programată pe 13 iunie.

Campionatul spaniol se va relua cu Barcelona în fruntea clasamentului, catalanii având 58 de puncte, după cele 27 de etape disputate, și un avans de doar două puncte față de rivala Real Madrid, aflată pe locul secund în La Liga. Podiumul este completat de către FC Sevilla, cu 47 de puncte.
Primul meci este marele derby dintre Sevilla și Betis, partidă programată pe 11 iunie.

Programul etapei cu numărul 28 din La Liga

Joi, 11 iunie:

  • Sevilla – Betis – ora 22:00

Vineri, 12 iunie:

  • Granada CF – Getafe CF – ora 19:30
  • Valencia CF – Levante UD – ora 22:00

Sâmbătă, 13 iunie:

  • Athletic Club – Atletico De Madrid – ora 13:00
  • Real Madrid – SD Eibar – ora 19:30
  • Real Sociedad – C.A Osasuna – ora 22:00
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…