Legenda i-a cerut lui Manchester United transferul atacantului de 70.000.000 de euro

Legenda i-a cerut lui Manchester United transferul atacantului de 70.000.000 de euro
Sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:

Fostul mare atacant, Dwight Yorke, a analizat situația lui Manchester United, clubul pentru care a scris istorie între 1998 și 2002, solicitându-le conducătorilor să facă tot posibilul pentru a-l transfera în această vară pe Victor Osimhen. Cu atât mai mult cu cât principala variantă din avanposturi, Rasmus Hojlund, nu traversează o perioadă prea bună.

Teoretic, nigerianul ar trebui să se întoarcă la Napoli pe 30 iunie, când îi expiră împrumutul la Galatasaray, dar se pare că nu mai este dorit. Rămâne de văzut dacă „diavolii roșii” vor profita de această situație.

Potrivit presei internaționale, în cursa pentru semnătura sa au intrat deja mai multe echipe importante. Juventus se numără printre ele, dar există interes și din Arabia Saudită.

Legendarul Dwight Yorke îl vrea pe Victor Osimhen la Manchester United

Adus în Turcia ca un adevărat star, Victor Osimhen nu a înșelat deloc așteptările. Nu mai puțin de 33 de goluri a marcat în cele 38 de apariții, oferind și opt pase decisive.

Totuși, șansele de a evolua pentru Napoli sunt aproape nule. Antonio Conte – cel care l-a exclus din lot în vara anului trecut – îl consideră în continuare un jucător-problemă.

Prin urmare, Manchester United a fost sfătuită să demareze urgent negocierile, chiar dacă nu vor avea o misiune ușoară. Jucătorul este cotat de site-urile de specialitate la 70 de milioane de euro.

„Transferul lui Victor Osimhen la Manchester United? Mai bine mai târziu decât niciodată. Nici nu știu ce i-a împiedica să aducă jucători mari în recentele perioade de transferuri.

 

Pot înțelege de ce s-au orientat spre tineri cu potențial precum Rasmus Hojlund, dar United are nevoie de mai mult. Cei de acolo au făcut foarte multe greșeli și plătesc pentru ele.

 

Dacă va reuși Osimhen să facă față presiunii? Mai rău nu poate fi. Are deja experiență, joacă de ceva vreme la nivel de seniori și a marcat peste tot pe unde a fost. Transferul la Manchester United ar fi o nouă provocare pentru el. Echipa e într-o groapă din care trebuie să iasă”, a declarat Dwight Yorke.

United, obligată să câștige Europa League

Potrivit legendarului atacant din Trinidad Tobago, Manchester United trebui să-și asigure prezența în următoarea ediție a Ligii Campionilor pentru a atrage jucători precum Victor Osimhen. Singura șansă este câștigarea Europa League.

„Calificarea în Liga Campionilor ar însemna foarte mult pentru United. Ar putea atrage astfel jucători și să rămână unul dintre cele mai bune cluburi ale Europei. Moștenirea lor e aceeași, dar nu mai au puterea de a atrage jucătorii pe care îi doresc”, a mai spus Yorke.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa la echipa naţională | SPECIAL
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa…
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de la telenovela care a făcut-o celebră
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de…
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau…
×