Acasa » Fotbal Extern » Laurențiu Reghecampf, tun important în Africa! Prima lovitură de maestru, după 7 ani de secetă

Laurențiu Reghecampf, tun important în Africa! Prima lovitură de maestru, după 7 ani de secetă

Laurențiu Reghecampf, tun important în Africa! Prima lovitură de maestru, după 7 ani de secetă
Foto: Sport Pictures

Laurențiu Reghecampf a dat lovitura în Africa și a bifat primul mare succes după 7 ani de secetă.

Fostul antrenor de la FCSB și Universitatea Craiova și-a relansat cariera de antrenor departe de continentul european. Laurențiu Reghecampf a preluat una dintre cele mai puternice echipe din Tunisia, iar la câteva luni distanță a cucerit primul său trofeu după 7 ani.

Laurențiu Reghecampf, triumfător în Supercupa Tunisiei cu Esperance Tunis

Tehnicianul român a preluat banca tehnică a tunisienilor de la Esperance Tunis în urmă cu aproximativ trei luni. A reușit să revitalizeze echipa și să realizeze performanțe notabile într-un interval scurt de timp, bifând deja primul mare succes pe continentul african.

Pe un stadion arhiplin de 60.000 de locuri, Reghecampf și Esperance Tunis au obținut Supercupa Tunisiei în fața deținătoarei en-titre, Stade Tunisien, 2-0. Meciul a fost dominat integral de elevii tehnicianului român. Mokwana și Belaili au marcat golurile cu care Laurențiu Reghecampf și-a trecut în palmares primul trofeu după o pauză foarte lungă de timp.

Trofeul cu numărul 8 din cariera lui Laurențiu Reghecampf

Reghecampf a obținut al 8-lea trofeu din cariera de antrenor pe „Stade olympique Hammadi-Agrebi“. Ultima oară când reușea un succes important se întâmpla în sezonul 2018-2019 când cucerea Supercupa Emiratelor Arabe Unite alături de Al Wahda. La arabi a mai cucerit o Cupă a Ligii și Supercupa în sezonul 2017-2018. Primul succes major ca antrenor l-a cunoscut la FCSB, atunci când în perioada 2012-2016 cucerea 2 titluri de campion, 1 Cupă și 1 Supercupă.

La noua sa echipă, Laurențiu Reghecampf are un parcurs spectaculos. În 18 partide a bifat 13 succese, 4 egaluri și 1 înfrângere, cu un golaveraj spectaculos de 36-11. Esperance Tunis este lider și în campionat, la 3 puncte în fața celor de la Etoile. Tunisienii sunt angrenați și în Liga Campionilor Africii, acolo unde au obținut calificarea în sferturile de finală.

Clasament:

1. Esperance de Tunis 13 puncte

2. Pyramids 13 puncte

3. Sagrada 5 puncte

4. Djoliba 2 puncte

Presiunea pe umerii antrenorului este uriașă chiar și în Africa. La capătul unei remize cu Olympia Beja, 1-1, în campionat, Reghecampf a răbufnit la adresa jurnaliștilor care îi tot contestau deciziile luate pe parcursul meciului.

„De ce e scos Bouzaiene? De ce Belaïli trebuie să termine mereu meciul? De ce Smiri joacă în stânga pe spate? De ce 4 modificări deodată? Nu mai pot ține pasul”, a declarat tehnicianul român în timpul unei conferințe de presă.