Atletico Madrid a luat o decizie în privința lui Julian Alvarez care îi face pe catalani să spere la mutarea de 120 de milioane de euro.
Julian Alvarez este cu gândul la plecarea de la Atletico Madrid, iar Barcelona insistă pentru mutarea argentinianului pentru a acoperi postul lăsat liber de Robert Lewandowski. Catalanii insistă de ceva vreme pentru starul marii rivale, iar șansele de a se transfera sunt foarte mari.
Clubul madrilen nu l-a inclus în prezentarea noului echipament de acasă. Noul model a fost promovat de alți fotbaliști, iar marea absență a lui Alvarez dă de înțeles că plecarea e iminentă.
Cel mai important jucător din lotul lui Diego Simeone a fost absent de la prezentarea echipamentului pentru noul sezon. Față de celelalte sezoane în care era „piesa principală”, acum locul lui a fost luat de Marcos Llorente, Marc Pubill, Giuliano Simeone și Alex Baena, fotbaliști considerați extrem de importanți în angrenajul echipei pentru noua stagiune.
Absența lui Alvarez de la prezentarea tricourilor lui Atletico Madrid nu face altceva decât să amplifice zvonurile unei posibile plecări. Fanii sunt deja împărțiți în două tabere. Cei mai mulți vor ca atacantul argentinian să fie lăsat liber după ce acesta s-a făcut înțeles în ceea ce privește prioritățile sale de viitor.
„Cel mai bine pentru toată lumea este un transfer. Vreau să-mi îndeplinesc visul.”, preciza fotbalistul.
Se pare că madrilenii au păstrat, totuși, tricoul cu Julian Alvarez. Acesta poate fi achiziționat din magazinul oficial al clubului.
Clubul madrilen e dezamăgit de atitudinea fotbalistului care era în umbra lui Erling Haaland la Manchester City. Adus, în 2024, pentru 75 de milioane de euro, a fost titular incontestabil sub comanda lui Diego Simeone.
În mare parte, mutarea ar fi blocată din cauza sumei cerute de madrileni, nu mai puțin de 150 de milioane de euro. Barcelona ar fi dispusă să ofere maximum 120 de milioane de euro imediat după Cupa Mondială.
Catalanii ar fi obligați să achite suma într-o singură tranșă, ceea ce nu le convine deloc. Nici nu pot oferi alt jucător la schimb.
De asemenea, Alvarez ar putea reveni în Premier League. Campioana en-titre, Arsenal, ar fi dispusă să îl cedeze pe Viktor Gyokeres, plus o sumă de bani, după ce au apărut zvonuri despre interesul pentru fotbalistul maghiar.