Zanetti: „La Paz e frumos, dar acolo se joacă altceva”

Zanetti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenit în Italia, căpitanul lui Inter, Javier Zanetti a trebuit să răspundă întrebărilor presei care dorea să afle cum a fost posibil ca Argentina să fie umilită în capitala boliviană (1-6) într-o partidă contând pentru grupa sudamericană de calificare la Cupa Mondială din Africa de Sud.

"Dacă nu ești de acolo, nu vei reuși să joci fotbal la altitudinea de 3600 de metri și mă cunoașteți foarte bine, nu sunt genul de om care să mintă sau care să inventeze scuze. Pur și simplu aveam senzația că am lanțuri la picioare, pământul se învârtea cu mine", a descris coechipierul lui Cristi Chivu senzațiile trăite pe terenul din La Paz".

Două teorii, același rezultat

"Poți ajunge acolo mai devreme, dar nu e sigur că e o soluție mai bună, Brazilia, spre exemplu, care a pierdut în aceleași condiții, este exemplul la îndemână. Noi am optat pentru a doua variantă, să venim mai devreme, tocmai în ideea ca altitudinea să nu aibă timp să-și facă efectul. Ei bine, nici așa nu a mers…".

Un singur lucru nu a precizat fundașul dreapta, și anume faptul că Bolivia nu are decât o singură participare la Cupa Mondială. Deci, există numeroase situații când gazdele nu se impun pe propriul teren. Reamintim că în America de Sud merg direct primele patru formații, iar cea de pe locul cinci are un baraj din care iese aproape sigur câștigătoare.

O privire de ansamblu asupra grupei și un calcul banal arată că dacă îți câștigi toate meciurile de pe teren propriu ești sigur calificat la turneul final la World Cup! Din păcate pentru bolivieni, au și alți adversari în afară de brazilieni și de argentinieni, pe care îi bat sigur.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…