VIDEO | Nemec a marcat în amicalul pe care Slovacia l-a jucat împotriva vloggerilor și elevilor Danemarcei. Cât s-a terminat meciul unic în istoria fotbalului

Redactor:
Andrei Pal
VIDEO | Nemec a marcat în amicalul pe care Slovacia l-a jucat împotriva vloggerilor și elevilor Danemarcei. Cât s-a terminat meciul unic în istoria fotbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adam Nemec (32 de ani), fostul golgheter al lui Dinamo, a marcat în meciul Slovacia – Danemarca 3-0, unul în care noridici au aliniat un prim „11” format din improvizații, după boicotul componenților primei reprezentative, ca urmare a neînțelegerilor cu federația privind contractele de joc. Danezii au deplasat în Slovacia consultanți de vânzări, elevi de liceu sau vloggeri.

Fotbaliști de sală, unii de nivel foarte scăzut sau amatori, pentru care fotbalul e doar un hobby. Cu astfel de jucători s-a prezentat naționala Danemarcei la Slovacia, pentru amicalul cu echipa lui Adam Nemec. Slovacia s-a impus cu 3-0, iar fostul atacant din Ștefan cel Mare a deschis scorul, din pasa lui Juraj Kucka (31 de ani). Nemec a marcat cu o lovitură de cap.

Celelalte goluri au fost înscrise de Albert Rusnak, în minutul 37, și Adam Fogt, care și-a introdus mingea în proprie poartă, în minutul 79. Adam Nemec a jucat o repriză în partida amicală disputată de la Trnava. VIDEO cu toate goluri meciului

Primul „11” al Danemarcei:

  • Portar: Larsen (consultant în vânzări).
  • Fundași: Skraep (elev de liceu), Bannis (consultant financiar), Bommelund (dulgher).
  • Mijlocași: Kempel (muncitor pe șantier), Johansson (vlogger), Vollesen (student), Jorgensen (paznic la pușcărie).
  • Atacanți: Holm (șomer), Offenberg (agent de vânzări), Fonss (mecanic de vas).
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…