Tomas Ujfalusi își încheie într-un mod jenant cariera internațională

Tomas Ujfalusi își încheie într-un mod jenant cariera internațională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul ceh Tomas Ujfalusi a decis să-și încheie cariera internațională, după ce presa a publicat fotografii în care jucătorul apare într-un restaurant în compania unor femei, prezentate drept prostituate, după înfrângerea suferită de Cehia, pe teren propriu, în fața "surorii" mai mici, naționala Slovaciei.

Două tabloide au publicat fotografii cu mai mulți componenți ai naționalei Cehiei, printre care se afla și Ujfalusi, în compania unor tinere, deși pierduseră pe 1 aprilie meciul cu Slovacia, pe teren propriu, scor 1-2, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010.

"Nu voi mai juca în echipa națională, ținând cont de situația actuală de la federație și de ceea ce se petrece în mass-media", a declarat jucătorul echipei Atletico Madrid (31 ani) într-un comunicat, citat de agenția CTK.

Potrivit presei, Ujfalusi se afla în restaurantul respectiv în compania jucătorilor Milan Baros (Galatasaray), Radoslav Kovac (West Ham), Martin Fenin (Eintracht Frankfurt), Marek Matejovsky (Reading) și Vaclav Sverkos (Sochaux).

Ujfalusi, care a preluat de la jucătorul formației Arsenal, Tomas Rosicky, banderola de căpitan al naționalei, are 78 de selecții și a înscris două goluri pentru reprezentativa cehă.

Federația urmează să discute, miercuri, situația selecționerului Petr Rada, în urma rezultatelor slabe din preliminarii, Cehia ocupând locul 4 în grupa a 3-a de calificare, după Irlanda de Nord, Slovacia și Polonia.

De remarcat că pe vremea când evolua la Fiorentina, Ujfalusi publicase pe site-ul său personal poze sado-maso în care apărea împreună cu soția sa. Pe de altă parte, Petr Rada este cel care a marcat în poarta Italiei golul al doilea al victoriei cu 2-0 pe care fosta echipa a Cehoslovaciei o obținea la Praga, grupa de calificare la CE din Franța 84 fiind ulterior câștigată de tricolorii pregătiți de Mircea Lucescu.

De altfel, făcând referire la actualul antrenor al Rapidului, Marian Rada, care pe vremea aceea era component de bază în garnitura giuleștenilor, regretatul Ioan Chirilă a remarcat că "totuși, Rada este un nume la modă".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele