Acasa » Fotbal Extern » International » Stoikovic, victima pasiunii extreme: fanii Stelei Roșii au vrut să se răzbune pe „trădător”! Contra: ‘Are capul mare, îi trimitem o cască’

Stoikovic, victima pasiunii extreme: fanii Stelei Roșii au vrut să se răzbune pe „trădător”! Contra: ‘Are capul mare, îi trimitem o cască’

Vladimir Stoikovic a fost una din cauzele pentru care fanii sârbi au turbat. În marea lor majoritate fani ai Stelei Roșii din Belgrad, plavii au dorit să îi aplice o corecție portarului-trădător (la două luni după ce a devenit membru de onoare al suporterilor Stelei Roșii, goalkeeper-ul a ales să semneze pentru marea rivală, Partizan); chiar au reușit, lovindu-l în cap cu o fumigenă, înainte de meci, motiv pentru care nici nu a mai figurat pe foaia de joc. Cosmin Contra, fost coechipier cu sârbul la Getafe, a glumit pe seama incidentului, dar apoi, redevenind serios, a condamnat evenimentele reprobabile care au dus la întreruperea meciului cu Italia și la posibilitatea ca Serbia să fie suspendată din competiții. "Probabil că Stoikovic are capul mare de aceea l-au nimerit cu fumigena. O să îi dăm o cască de protecție, cum am văzut că poartă o reporteră în Germania (n.r. după ce a fost lovită în plin de o minge, înaintea unui meci, jurnalista a apărut la următoarea transmisie purtând o cască- click aici pentru VIDEO). Lăsând gluma la o parte, e păcat că s-a ajuns aici, că s-au ajuns la astfel de incidente. Fanii au fost iresponsabili și îmi pare extrem de rău că Serbia riscă acum să fie exclusă din Europa", a spus Contra la conferința de presă.
Stoikovic, victima pasiunii extreme: fanii Stelei Roșii au vrut să se răzbune pe "trădător"! Contra: 'Are capul mare, îi trimitem o cască'

Vladimir Stoikovic a fost una din cauzele pentru care fanii
sârbi au turbat. În marea lor majoritate fani ai Stelei Roșii din
Belgrad, plavii au dorit să îi aplice o corecție
portarului-trădător (la două luni după ce a devenit membru de
onoare al suporterilor Stelei Roșii, goalkeeper-ul a ales să
semneze pentru marea rivală, Partizan); chiar au reușit, lovindu-l
în cap cu o fumigenă, înainte de meci, motiv pentru care nici nu a
mai figurat pe foaia de joc.

Cosmin Contra, fost coechipier cu sârbul la Getafe, a glumit pe
seama incidentului, dar apoi, redevenind serios, a condamnat
evenimentele reprobabile care au dus la întreruperea meciului cu
Italia și la posibilitatea ca Serbia să fie suspendată din
competiții.

Probabil că Stoikovic are capul mare de aceea l-au nimerit
cu fumigena. O să îi dăm o cască de protecție, cum am văzut că
poartă o reporteră în Germania (n.r. după ce a fost lovită în plin de o minge,
înaintea unui meci, jurnalista a apărut la următoarea transmisie
purtând o cască
click aici
pentru VIDEO
). Lăsând gluma la o parte, e păcat că s-a
ajuns aici, că s-au ajuns la astfel de incidente. Fanii au fost
iresponsabili și îmi pare extrem de rău că Serbia riscă acum să fie
exclusă din Europa
„, a spus Contra la conferința de
presă.

Stoikovic, amenințat
cu moartea

Transferul la Partizan s-a dovedit a fi începutul coșmarului pentru
fotbalistul de 27 de ani. Dezamăgirea și mânia fanilor Stelei Roșii
s-au transformat în acțiuni împotriva fostului idol. Au început cu
bannere, pentru ca apoi, aflând că acesta se teme să evolueze în
derby-ul Steaua Roșie-Partizan, să treacă la amenințări cu moartea
și la amenințări împotriva familiei acestuia.

Niciodată nu am văzut așa ceva, nici măcar nu îmi
imaginam. Stoikovic a venit la noi în vestiar și tremura din toate
încheieturile. Ne-a spus că îi este frică să se mai întoarcă în
țară
„, a spus selecționerul squadrei azzurra, citat de La
Repubblica.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Englezii ar putea apela la Viagra la Cupa Mondială. Motivul NU ARE legătură cu ceea ce crezi
Mediafax
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Cancan.ro
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila de lux în care locuiesc Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea! Cum au văzut-o au și achiziționat-o: „Le are pe toate”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Râzi cu lacrimi
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Descopera.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony renunță la jocurile pe disc pentru consolele PlayStation. Când va intra în vigoare modificarea
Go4Games
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Promotor.ro