Ștefan Radu, dorit de Juventus. „A preferat să rămână la Lazio și a făcut o alegere bună!” Ce echipe din Serie A l-au mai vrut

Ștefan Radu, dorit de Juventus. „A preferat să rămână la Lazio și a făcut o alegere bună!” Ce echipe din Serie A l-au mai vrut
  • Publicat:

Ștefan Radu (34 de ani) a fost dorit de Juventus Torino, dar fundașul stânga a ales să rămână la Lazio Roma.

Fotbalistul care a intrat definitiv în istoria lui Lazio după ce a jucat 402 meciuri în tricoul echipei din Roma a fost în trecut pe lista de transferuri a celor de la Juventus Torino.

Renzo Rossi, fostul conducător al mai multor echipe din România, a avut numai cuvinte de laudă la adresa fundașului român, de la care se așteaptă să mai joace un sezon, iar apoi să intre în conducerea clubului de pe „Stadio Olimpico”.

Ștefan Radu a fost dorit de Juventus

„A rezistat acolo cu Lotito (n. red – Claudio Lotito, preşedintele lui Lazio). Jos pălăria pentru el. A fost mereu serios, a suferit multe accidentări, nu putea juca, reintra. A revenit, a demonstrat mereu. Norocul lui a fost că a avut în ultima perioadă un antrenor ca Inzaghi, cu care a fost coleg şi l-a ajutat mult. Eu zic că Ştefan Radu merită tot respectul şi a câştigat respectul în Italia, mai ales la Lazio. Ştiu că deja se discuta să mai facă un an de contract cu el, apoi cred că va rămâne în club”, a declarat Renzo Rossi, miercuri dimineaţă, la Look Sport LIVE.

Ștefan Radu, la mare căutare în Serie A

Mai mult, Rossi a dezvăluit că Ștefan Radu a mai fost dorit de alte echipe din prima ligă din Italia. „A avut oferte de a merge la alte echipe, l-a dorit Genoa, dar şi echipe mai mari. Mi se pare că era în discuţie cu Juventus, cu ani în urmă, dar nu s-a concretizat. În ultima perioadă a avut oferte din Serie A, dar a preferat să rămână la Lazio şi a făcut o alegere bună. Demonstrează că a ajuns pe merit unde a ajuns. E greu să stai atâţia ani la o echipă în Italia. Nu sunt multe exemple: Totti, Del Piero, Maldini”, a mai spus Renzo Rossi.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…