Spania, echipa completă de la EURO 2008

Spania, echipa completă de la EURO 2008
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un studiu comandat de un important producător de uleiuri de motor sugerează că naționala Spaniei este echipa mai puternică, în finala cu Germania de la EURO 2008, și, cel mai probabil, cea care va cuceri trofeul.

Dacă ar fi doar după matematică și statistic, spaniolii ar putea sta liniștiți în finala cu Germania. Studiul, publicat pe site-ul oficial al competiției, arată că gruparea lui Aragones este superioară nemților, la aproape toate capitolele.

Spania, neînvinsă

În primul rând, Spania este singura echipă neînvinsă până în acest moment la EURO 2008. Spaniolii au reușit trei victorii din trei în grupă, și, deși au terminat doar la egalitate cu Italia, și după prelungiri, ibericii s-au impus la penalty-uri. Victoria din semifinale, 3-0 cu Rusia, a fost cea mai clară din toate cele șase partide din faza eliminatorie de la EURO. Mai mult, cu 11 goluri înscrise, "Furia roșie" este pe primul loc în topul echipelor cu cele mai multe reușite la turneul european, cu unul peste Germania și Olanda. Naționala "orange", eliminată în sferturi de Rusia, are, în schimb, un raport mai bun al golurilor reușite pe meci, 2.5 față de 2.2. E puțin probabil ca spaniolii să depășească acest record, cu excepția cazului în care vor înscrie 4 goluri în finală.

Mijloc de clasă

Atât de superbă a fost evoluția Spaniei în repriza secundă a sfertului cu Rusia încât antrenorul Joachim Löw își va lua mai mult ca sigur măsuri de siguranță pentru a bloca senzaționala linie de mijloc a ibericilor. După prestația bună din partida cu rușii, Cesc Fàbregas va începe mai mult ca sigur titular, în finală, alături de alți patru mijlocași, iar în față va evolua un singur vârf, starul Fernando Torres. Accidentarea golgeterului Villa i-a dat puțin peste cap planurile lui Aragones în meciul cu rușii, însă, după partidă, atât antrenorul Spaniei cât și Guus Hiddink au recunoscut că ibericii au evoluat mult mai bine cu un singur atacant și o linie de mijloc întărită.

Spaniolii, cei mai ofensivi

Indiferent dacă Spania va evolua cu doi atacanți sau nu, ofensiva lui Aragones este cea mai puternică dintre toate echipele care au evoluat la EURO. Spaniolii au avut 104 șuturi spre porțile adverse, o medie de 20.8 la sută pe meci, aproape dublu față de Germania, cu 58 de șuturi și o medie de 11.6. Aceeași discrepanță se poate observa și în ceea ce privește șuturile care au prins spațiul porții, Spania, cu 44 și o medie de 8.8 pe meci, iar Germania cu 23 și o medie de 4.6. Naționala lui Aragones a inițiat 101 atacuri în cele cinci meciuri, și este lideră și la acest capitol. Mai mult, atacurile lansate de spanioli au venit din toate zonele terenului, 39 din partea dreaptă, 33 de pe stânga, iar 29 din zona centrală. După cum se observă din aceste cifre, un mic avantaj l-au avut acțiunile ofensive purtate din partea dreaptă, de la Sergio Ramos și Andrés Iniesta.

Spania, echipa completă

Nici din punct de vedere defensiv Aragones nu are de ce să-și facă probleme. Spania a primit doar 3 goluri, o medie de 0.6 pe meci (doar Croația are o medie de 0.5), și niciunul primit pe "Ernst-Happel", arena care va găzdui finala cu Germania.

În concluzie, Spania este echipa completă de la EURO 2008, iar dacă va continua prestația excelentă de până acum are toate șansele să devină duminică seara campioana Europei, pentru prima dată după 44 de ani.

SURSA: www.euro2008.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen