Sergio Busquets, mesaj special pentru Carles Puyol, după ce a egalat recordul de prezențe în tricoul blaugrana al fostului său coleg de la FC Barcelona!

Sergio Busquets, mesaj special pentru Carles Puyol, după ce a egalat recordul de prezențe în tricoul blaugrana al fostului său coleg de la FC Barcelona!

Starul Barcelonei, Sergio Busquets, a avut toate motivele să sărbătorească atingerea bornei pe care fostul fundaș al catalanilor, Carles Puyol, a deținut-o pâîn weekendul trecut.

Mijlocașul spaniol și-a manifestat fericirea pe rețelele sociale, după victoria cu 1-0 în fața celor de la Levante.

Sergio Busquets a jucat al 593-lea meci al său în tricoul Barcelonei și l-a egalat astfel pe fostul său coleg Carles Puyol

Într-un mesaj trimis de pe contul său oficial de Instagram, Sergio Busquets a vorbit în termeni elogioși de Carles Puyol, cel a cărui performanță a egalat-o: „Noaptea trecută a fost un meci special pentru mine, în care am egalat o legendă a clubului cum este Carles Puyol.

Este o mândrie pentru mine să pot să scriu istorie și să îmi trec numele alături de cele ale unora dintre cei mai mari jucători ai acestui club. Acesta a fost și este clubul vieții mele și cel mai bun club din lume.

Vreau de asemenea să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru și care au fost companionii mei în aceste meciuri. Sunt foarte fericit să fiu fotbalistul de pe locul 4 din clasamentul celor mai multe meciuri jucate vreodată pentru Barcelona”, a scris Busquets.

Înaintea mijlocașului, în clasamentul all time al prezențelor în tricoul blaugrana, se regăsesc Xavi Hernandez (767 de meciuri), Leo Messi (766 de partide) și Andres Iniesta (674 de jocuri).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania