Ronaldo tot mai aproape de Real

Ronaldo tot mai aproape de Real
  • Publicat:
  • Actualizat:

Considerat cel mai bun jucător din lume la ora actuală, Cristiano Ronaldo a părăsit Euro 2008 pe ușa din dos. Turneul final trebuia să reprezinte pentru lusitan încununarea cu succes a evoluțiilor foarte bune din sezonul recent încheiat. Ronaldo nu a ieșit însă cu nimic în evidență, „războiul“ dintre Manchester United și Real Madrid pentru semnătura sa părând să fie principalul motiv din cauza căruia „diavolul“ nu a „rupt gura târgului“. Cifrele lui Ronaldo dovedesc faptul că portughezul nu s-a aflat în apele sale la acest turneu final, în trei meciuri el nereușind decât un gol și șase șuturi pe spațiul porții.

Manchester nu-i dă drumul

Cu toate acestea, starul lui Manchester rămâne principala țintă a campioanei Spaniei, Real Madrid. „Nu este de vânzare“, a anunțat însă ieri Manchester United, chiar dacă Ronaldo a declarat în presa spaniolă că o despărțire de gruparea de pe „Old Trafford“ este foarte posibilă. „Există o ofertă concretă, dar vom vedea în zilele următoare ce se întâmplă și dacă este posibil să se ajungă la un acord. Toată lumea știe ce vreau eu și care este visul meu“, a spus acesta. Lusitanul a mai anunțat că zilele viitoare se va opera la picior din cauza unei accidentări mai vechi, urmând ca după rezolvarea acestei probleme medicale să anunțe și unde își va continua cariera.

"Toată lumea a văzut cum Ballack a faultat înainte să marcheze, numai arbitrul n-a văzut nimic" – Felipe Scolari

"Europa să ia aminte și să se teamă de noi! Văd deschis drumul spre finală pentru Germania" – Beckenbauer

"Astăzi lumea a văzut cine e Germania și ce poate face ea" – Ballack

"Golul victoriei germane este aproape identic cu cel care ne-a costat titlul în 2004, așa că Ricardo nu stă prea bine" – Record

1
gol a marcat Cristiano Ronaldo la Euro 2008, în poarta Cehiei

6 șuturi pe spațiul porții a expediat portughezul, în 270 de minute jucate

1 pasă decisivă a reușit Ronaldo, în trei meciuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare