Romario, condamnat doi ani și jumătate de muncă în folosul comunității **pentru evaziune fiscală!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional brazilian Romario, găsit vinovat de
evaziune fiscală, a fost condamnat în apel, miercuri, la doi ani și
jumătate de muncă în folosul comunității, a anunțat presa din
Brazilia, citată de cotidianul Mundo Deportivo.

Romario va trebui, de asemenea, să plătească o amendă de 391.000
de reali (aproape 223.400 de dolari), reprezentând echivalentul a
815 salarii minime.

Brazilianul fusese condamnat inițial, în luna iulie, la trei ani
și jumătate de închisoare și la plata unei amenzi de 1,7 milioane
de reali, pentru că nu și-a declarat veniturile în perioada
1996-1997. Fostul internațional are datorii la fisc de 925.000 de
reali, conform unui bilanț realizat în 2006.

Avocatul lui Romario, Alexandre Lopes, a declarat că fotbalistul
a cerut fiscului o negociere a datoriei, ceea ce ar presupune o
suspendare a pedepsei. Lopes a precizat că Romario mai are două
opțiuni, de a apela la Tribunalul Superior de Justiție (STJ) și la
Tribunalul Suprem Federal (STF) din Brazilia.

Romario, care a făcut parte din lotul naționalei Braziliei,
campioană mondial în 1994, a evoluat timp de 18 ani pentru
reprezentativa cariocas, unde a acumulat 85 de selecții și a marcat
71 de goluri.

Sursa:
MEDIADFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând

Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen