Romario Benzar și-a reziliat contractul cu Perugia. De ce a luat jucătorul această decizie

Romario Benzar și-a reziliat contractul cu Perugia. De ce a luat jucătorul această decizie

Romario Benzar și-a reziliat contractul cu Perugia, formație la care a fost cedat de Lecce până la finalul sezonului 2019 – 2020.

Fundașul dreapta nu a reușit să se impună nici la gruparea din Serie B și nici nu l-a impresionat pe antrenorul Serse Cosmi, iar în această săptămână internaționalul român a cerut conducerii clubului despărțirea pe cale amiabilă.

Conform presei din Italia, Romario Benzar a decis să ceară rezilierea contractului cu Perugia, formație care a ajuns în pericol de retrogradare, ocupând loc de play-out la acest moment, deoarece internaționalul român ar avea probleme personale, în familie, acasă, în România.

Fundașul dreapte pe care Gigi Becali a încasat 2 milioane de euro de la Lecce este speriat de creșterea numărului de cazuri de Covid-19 din România și și-a exprimat dorința de a se alătura familiei sale în perioada aceasta dificilă pentru toți românii.

Deși și-a încheiat contractul cu Perugia, Romario Benzar va trebui să revină la Lecce în vederea noului sezon competițioanal din Italia, toate acestea deoarece mai are contract doi ani cu gruparea care se află pe loc retrogradabil și are șanse mici să reziste în Serie A.

În cazul în care Lecce va retrograda în Serie B, atunci acest lucru ar putea ușura eventuala încheiere de conturi a lui Romario Benzar cu fotbalul din Italia, toate acestea deoarece Lecce și-a exprimat dorința de a scăpa de jucătorii străini în cazul în care va ajunge în liga secundă din Italia.

Romario Benzar a făcut parte din lotul celor de la Perugia de zece ori, dar pe teren a fost introdus doar de patru ori, în total adunând 65 de minute.

  • 1.400.000 de euro este cota lui Romario Benzar, conform transfermarkt.com
  • 28 de ani are Romario Benzar
  • 2.000.000 de euro a încasat Gigi Becali în schimbul transferului lui Romario Benzar la Lecce
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania