Ribery ar putea fi în teren la meciul Franței cu Serbia

Mijlocașul Franck Ribery și fundașul Julien Escude, care potrivit selecționerului francez Raymond Domenech au fost "puțin loviți" în timpul remizei cu România (1-1), au primit vești încurajatoare din partea staff-ului medical al naționalei Franței în vederea meciului cu Serbia, informează AFP. Cei doi jucători ar trebui să participe normal la ședința de pregătire programată, luni, la Clairefontaine, potrivit unor surse din cadrul staff-ului naționalei Franței. Ribery a simțit unele dureri la gambă, în timp ce Escude a fost accidentat la mușchiul cvadriceps. Ribery a început doar din postura de rezervă jocul de sâmbătă, al naționalei Franței cu România, fiind introdus pe teren în minutul 57. Reprezentativa Franței a remizat, sâmbătă seară, scor 1-1, cu România, într-un meci din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010. Etapa viitoare a grupei a VII-a preliminare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (miercuri, 9 septembrie): Serbia - Franța (Belgrad), România - Austria (București) și Insulele Feroe - Lituania (Toftir). Sursa: MEDIAFAX
Ribery ar putea fi în teren la meciul Franței cu Serbia

Mijlocașul Franck Ribery și fundașul Julien Escude, care potrivit selecționerului francez Raymond Domenech au fost „puțin loviți” în timpul remizei cu România (1-1), au primit vești încurajatoare din partea staff-ului medical al naționalei Franței în vederea meciului cu Serbia, informează AFP.

Cei doi jucători ar trebui să participe normal la ședința de pregătire programată, luni, la Clairefontaine, potrivit unor surse din cadrul staff-ului naționalei Franței.

Ribery a simțit unele dureri la gambă, în timp ce Escude a fost accidentat la mușchiul cvadriceps.

Ribery a început doar din postura de rezervă jocul de sâmbătă, al naționalei Franței cu România, fiind introdus pe teren în minutul 57.

Reprezentativa Franței a remizat, sâmbătă seară, scor 1-1, cu România, într-un meci din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.

Etapa viitoare a grupei a VII-a preliminare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud (miercuri, 9 septembrie): Serbia – Franța (Belgrad), România – Austria (București) și Insulele Feroe – Lituania (Toftir).

 

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]