Real Madrid a trecut peste șocul despărțirii de Zidane și dă prima lovitură pe piața transferurilor! David Alaba a semnat și va fi prezentat oficial

Real Madrid a trecut peste șocul despărțirii de Zidane și dă prima lovitură pe piața transferurilor! David Alaba a semnat și va fi prezentat oficial

Austriacul David Alaba se află deja la Madrid și se așteaptă oficializarea transferului său pe Santiago Bernabeu.

Președintele madrilen Florentino Perez reușește astfel să treacă peste anunțul-șoc al plecării de la echipa blanco a antrenorului Zinedine Zidane.

David Alaba, de la Bayern Munchen, este noul jucător al lui Real Madrid

Fundașul austriac David Alaba, în vârstă de 28 de ani, care ajunge liber pe Bernabeu după ce și-a încheiat contractul cu Bayern Munchen, a semnat noul său contract pentru cinci sezoane, până în 2026.

Este un fotbalist de picior stâng, versatil, care servește la întărirea apărării blanco, deoarece poate juca atât în centru, cât și pe partea stângă.

În plus, în caz de nevoie, el poate ocupa și poziția de mijlocaș defensiv.

Palmaresul său la supercampioana bavareză vorbește de la sine: 431 de meciuri în care a câștigat 27 de trofee, inclusiv două Champions League. Prezentarea sa oficială va avea loc după Campionatul European, competiție la care va participa cu Austria.

Va avea salariu de 12 milioane de euro pe sezon

Sosirea lui Alaba a fost un secret pe care îl știa toată lumea. Negocierile au început în 2020, deși s-au accelerat în primele luni ale anului 2021. Marțea trecută, Alaba se afla la Madrid în căutarea unei case care să îi servească drept reședință pe durata viitorului său contract de 5 ani de pe Bernabeu.

Pini Zahavi, reprezentantul jucătorului, a fost cel însărcinat să ajungă la un acord cu clubul blanco. Jucătorul a respins ofertele venite de la PSG, Chelsea sau Barcelona pentru a-și îndeplini visul de a juca la Real Madrid. Salariul său va fi de 12 milioane de euro net, pe sezon, plus bonusuri de performanță.

Aceasta este prima lovitură reușită de Real Madrid pentru sezonul viitor, în care Florentino Pérez intenționează să întreprindă o adevărată revoluție în lotul blanco.

Deocamdată, francezul Zinedine Zidane a plecat și clubul este deja în căutarea unui nou antrenor. Campionul mondial Kylian Mbappe continuă să fie marele obiectiv al acestei veri pentru Real Madrid, deși nici alte transferuri bombă nu sunt excluse.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania