Radu Drăgușin ar putea ajunge din nou protagonistul unui transfer spectaculos în fotbalul european.
Florin Manea, agentul fundașului român, este convins că jucătorul își va recăpăta ritmul la Fiorentina și că, în următorii doi ani, ar putea fi vândut pentru o sumă uriașă, de 50-60 de milioane de euro.
Drăgușin a revenit în Serie A în această vară, după ce Fiorentina l-a împrumutat de la Tottenham. Mutarea include și o obligație de transfer definitiv la finalul sezonului, dacă fundașul va ajunge la 22 de meciuri pentru formația italiană.
Florin Manea spune că a fost mulțumit de prestația lui Drăgușin în meciul României cu Suedia, pierdut cu 1-2 în Liga Națiunilor. Fundașul a fost titular în acea partidă, apoi a fost menajat de Gică Hagi la duelul cu Bosnia, urmând să revină pentru partida cu Polonia.
„Sunt mulţumit de Radu Drăguşin cu Suedia. Per total a jucat foarte bine, nu s-a luat gol din cauza lui, a fost determinant. Radu încă este de un an şi jumătate fără jocuri în picioare, dar nu revine ca Făt-Frumos într-o zi. Au fost câteva momente şi cu Suedia, dar are nevoie să mai lucreze lucruri.
După meciul cu Frosinone am fost foarte mulţumit de el, îl văd preocupat, cum era el înainte, adică văd jucătorul care ştiu că este. I-am adus aminte de cine este, ce valoare are şi lucrurile determinante. Radu înţelege şi discuţiile îl ajută foarte mult şi suntem unici”, a declarat Florin Manea, potrivit Orange Sport.
Manea crede că românul poate deveni unul dintre cei mai buni fundași din Serie A și că vârsta îl ajută enorm, având în vedere că are doar 24 de ani.
„Radu va merge pe un trend ascendent, va deveni unul dintre cei mai buni fundaşi din Serie A şi are, totuşi, 24 de ani. Zic că iar se duce în 50-60-70 de milioane. În doi ani de zile, Radu va ajunge la posibilitatea de a fi vândut cu 50-60 de milioane de euro. Am avut ofertă de la Bayern şi Tottenham, iar el a ales Tottenham. Ce să fac? Ţintesc mai sus. Am mai spus-o că eu alegeam Bayern, dar el şi-a dorit mult Premier League, încât l-am înţeles, cu toate că dacă voiam să-l conving îl convingeam, că aveam puterea. A fost dorinţa lui şi poate în viitor ajungem şi la Bayern Munchen”, a explicat Manea.