Phil Foden, implicat într-un scandal uriaș! Mama fotbalistului de la Manchester City, agresată de un grup de bărbați! Femeia a fost lovită cu pumnul în față | VIDEO

Phil Foden, implicat într-un scandal uriaș! Mama fotbalistului de la Manchester City, agresată de un grup de bărbați! Femeia a fost lovită cu pumnul în față | VIDEO

Phil Foden (21 de ani) a fost implicat într-un scandal uriaș, dar mama acestuia a avut cel mai mult de suferit.

Starul lui Manchester City a trecut prin momente de groază după ce a participat la meciul de box dintre Kell Brook și Amir Khan, disputat după meciul pierdut de trupa lui Guardiola contra lui Spurs, scor 2-3.

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a fost însoțit la meciul de box care a avut loc pe „AO Manchester” de către Claire, mama lui, dar și de iubita acestuia, Rebecca Cooke.

Mama lui Phil Foden, lovită brutal cu pumnul în față după ce l-a apărat pe fotbalistul lui Manchester City

Dacă duelul dintre Kell Brooke și Amir Khan ar fi trebuit să fie în prim plan, nu s-a întâmplat acest lucru deoarece Phil Foden a fost agresat verbal de un grup de bărbați care se aflau pe holul arenei „AO Manchester”. Claire Foden, mama fotbalistului de la Manchester City, a intervenit în scandal imediat după ce starul lui Guardiola și iubita acestuia au intrat într-o cameră pentru a se proteja.

După ce a încercat să afle cine l-a jignit pe Foden, Claire l-a împins pe unul dintre bărbații aflați în acea zonă, acesta s-a dezechilibrat și a căzut. Apoi, tânărul s-a ridicat și a lovit-o pe mama fotbalistului de la Manchester City cu pumnul în față.

Claire Foden a avut noroc deoarece în ajutorul său a sărit un alt bărbat, iar apoi a început o încăierare generală. Tot incidentul a fost filmat, iar tânărul care a încercat să o apere pe mama lui Phil chiar a apărut la un moment dat cu un extinctor în mână, încercând să-i lovească pe indivizii care au agresat-o pe Claire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]