Pacienții de lux. Jucătorii care pot rata Mondialul din cauza accidentărilor

Redactor:
Andru Nenciu
Pacienții de lux. Jucătorii care pot rata Mondialul din cauza accidentărilor
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • O serie de fotbaliști de top sunt în pericol să rateze Campionatul Mondial din Brazilia. Accidentările le-au dat planurile peste cap, năruind în același timp visele lor
  • ProSport a alcătuit un „11″ format din jucători de cel mai înalt nivel, care pot rata Cupa Mondială de la vară din cauza accidentărilor grave suferite în acest sezon

Au rămas mai puțin de două luni și jumătate până la startul Campionatului Mondial din Brazilia. La reprezentația din America de Sud nu vor fi prezente câteva nume mari din cauza faptului că nu au reușit calificarea cu naționalele lor, însă alții vor rata prezența din cu totul alte cauze: medicale. Scurgerea etapelor din campionatele puternice ale Europei, acolo unde evoluează cei mai valoroși și bine plătiți fotbaliști din lume, a adus și o serie de accidentări. Primul mare nume care a deschis lista a fost cel al atacantului columbian Radamel Falcao. Ultimele apariții sunt cele ale lui Victor Valdes si Thiago Alcantara. Interesant este că din cei 11 jucători analizați, nu mai puțin de 8 au suferit ruptura ligamentelor încrucișate. Procentul de 72% poate indica clar faptul că aceasta este una dintre cele mai frecvente accidentări care bântuie fotbalul modern.


Victor Valdes (ruptură de ligamente încrucișate)

Națională: Spania

Momentul accidentării: Barcelona – Celta Vigo 3-0 (campionat)

Data accidentării: 26 martie.

Data revenirii: octombrie 2014. 

Explicația fazei: Portarul Barcei s-a lovit la o fază banală într-un meci de campionat cu Celta Vigo. Verdictul medicilor a fost dur, ruptură de ligamente încrucișate. Lovitura a venit cu dublu impact pentru Valdes, întrucât goalkeeper-ul de 32 de ani viza un transfer la AS Monaco sau Manchester City în această vară.

Radamel Falcao (ruptură de ligament încrucișat)

Națională: Columbia

Momentul accidentării: AS Moncao – Monts 3-0 (cupă)

Data accidentării: 22 ianuarie

Data revenirii: aprilie-mai

Explicația fazei: Probabil cel mai sonor nume care ar putea absenta de la Campionatul Mondial. Starul columbian a suferit groaznica accidentare într-un meci de cupă, cu o echipă de Liga a IV-a. Adversarul care l-a scos din circuit a primit mai multe amenințări din partea mafiei columbiene.

Sami Khedira (dublă ruptură de ligamente încrucișate)

Națională: Germania

Momentul accidentării: Italia – Germania 1-1 (meci amical)

Data accidentării: 15 noiembrie 2013

Data revenirii: 31 martie

Explicația fazei: În momentul accidentării, mijlocașul german a avut mari emoții pentru prezența la competiția din Brazilia. Khedira a suferit un tackling nemilos într-un meci amical disputat pe 15 noiembrie anul trecut, la Milano, cu reprezentativa Italiei. Totuși, recuperarea a decurs neașteptat de bine, astfel că fotbalistul a revenit la antrenamentele Realului chiar la începutul săptămânii.

Theo Walcott (ruptură a ligamentelor încrucișate)

Națională: Anglia

Momentul accidentării: Arsenal – Tottenham 2-0 (cupă)

Data accidentării: 4 ianuarie

Data revenirii: iunie-iulie

Explicația fazei: Imediat după Anul Nou, Walcott și-a dorit enorm să evolueze în Cupa Angliei, când echipa lui Wenger a întâlnit pe teren propriu rivalii de la Spurs. În repriza a doua, mijlocașul a fost scos pe targă, diagnosticul ulterior fiind dur: ruptura ligamentelor încrucișate. Cu toate acestea, Walcott nu s-a putut abține și i-a ironizat pe fanii adverși, cu un gest care indica scorul de pe tabelă.

Giuseppe Rossi (ruptură a ligamentelor încrucișate)

Națională: Italia

Momentul accidentării: Fiorentina – Livorno 1-0 (campionat)

Data accidentării: 5 ianuarie

Data revenirii: iunie-iulie  

Explicația fazei: Poate cel mai ghinionist atacant al Squadrei Azzura, Giuseppe Rossi va rata și Mondialul din 2014, după ce s-a accidentat la începutul anului într-un meci banal de campionat. Interesant este că italianul a fost nevoit să ia o pauză de un an și jumătate în 2009, obligat de o accidentare asemănătoare. Atunci a ratat Cupa Mondială din Africa de Sud.  

Kevin Strootman (ruptură a ligamentelor încrucișate)

Națională: Olanda

Momentul accidentării: Napoli-Roma 1-0 (campionat)

Data accidentării: 9 martie

Data revenirii: decembrie

Mijlocașul olandez a venit la Roma la începutul sezonului și a reușit o primă parte de campionat entuziasmantă. Strootman a fost lovit însă de ghinion în deplasarea pierdută la Napoli, acolo unde ligamentele încrucișate au cedat în urma unui contact violent. Va absenta o bună perioadă de timp, putând pierde chiar și prima parte a sezonului viitor.

Bryan Oviedo (fractura piciorului)

Națională: Costa Rica

Momentul accidentării: Stevenage-Everton 0-4 (cupă)

Data accidentării: 25 ianuarie

Data revenirii: iulie-august

Bryan Oviedo va rata mai mult ca sigur o șansă imensă în cariera sa. Extrema stângă de pe Goodison Park a fost ocolit de noroc în Cupa Angliei, într-unul din tururile incipiente ale competiției. Într-o deplasare pe terenul echipei Stevenage (League One-echivalentul Ligii a III-a), Oviedo și-a fracturat piciorul.

Bruma (ruptura ligamentelor încrucișate)

Națională: Portugalia

Momentul accidentării: Galatasaray – Tokatsport 2-0 (cupă)

Data accidentării: 15 ianuarie

Data revenirii: iulie

Considerat o mare speranță a fotbalului portughez, Bruma va absenta și el din Brazilia. Cotat cu șanse ridicate să prindă lotul lui Paulo Bento, extrema își poate lua adio de la America de Sud. Ieșirea forțată din circuit a survenit în urma unui meci de cupă, jucat de Galatasaray cu necunoscuta Tokatspor.  

Chiar și accidentat, de serviciile lui Bruma se interesează intens Benfica, nefiind exclus un transfer pe Estadio da Luz în vară. 

Holger Badstuber (ruptura ligamentelor încrucișate)

Națională: Germania

Momentul accidentării: Moenchengladbach-Bayern 3-4

Data accidentării: mai 2013

Data revenirii: iunie

Titular incontestabil în linia de apărare a lui Bayern, Badstuber  s-a lovit pentru prima dată grav în decembrie 2012, într-un derby cu Borussia Dortmund. Revenirea s-a produs destul de rapid, însă finalul sezonului trecut a fost teribil. Accidentarea a recidivat chiar în ultima partidă oficială a bavarezilor din campionat.

Thiago Alcantara (întinderea ligamentului intra-articular)

Națională: Spania

Momentul accidentării: Bayern-Hoffenheim 3-3 (campionat)

Data accidentării: 29 martie

Data revenirii: iunie

Mijlocașul adus vara trecută de la Barcelona, la cererea expresă a lui Guardiola, a suferit cea mai recentă accidentare. Sâmbăta trecută, Thiago a suferit o ruptură a genunchiului, fiind incert pentru startul Mondialului. La ora meciului cu Hoffenheim, Bayern era deja campioană a Germaniei.

Makoto Hasebe (leziunea genunchiului)

Națională: Japonia

Momentul accidentării: Nurnberg-Steaua 5-1 (amical)

Data accidentării: 14 ianuarie

Data revenirii: mai-iunie

Japonezul Hasebe a jucat împotriva Stelei, într-un din cantonamentele efectuate cu echipa sa de club la Marbella. El a ieșit accidentat din cauza unei lovituri la genunchi. Medicii au prevăzut revenirea sa pe gazon în februarie, însă durerile au continuat, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală. Așa, pauza și refacerea au coninuat, prezența la Campionatul Mondial rămânând încă o enigmă pentru jucătorul japonez.

Cum arată echipa accidentaților:

Victor Valdes (32 ani/ 12*) – Makoto Hasebe (30 ani/ 2,5), Sami Khedira (26 ani/ 22), Holger Badstuber (25 ani/ 10), Bryan Oviedo (24 ani/ 4,5)-Bruma (19 ani/ 10), Thiago Alcantara (22 ani/ 30), Kevin Strootman (24 ani/ 21), Theo Walcott (25 ani/ 28)-Giuseppe Rossi (27 ani/ 25), Radamel Falcao (28 ani/ 60).    

*milioane de euro

  • Cotă totală de piață: 225 milioane de euro
  • Medie de vârstă: 25,6 ani

Cum pot evita jucătorii accidentările dure

Ovidiu Kurti a devenit un adevărat expert în refacerea după accidentări a fotbaliștilor. Cele mai elocvente cazuri sunt din România, iar lista cuprinde nume sonore, precum Cristi Bud sau Alexandru Chipciu. În acest moment, el lucrează cu Dan Roman în încercarea de a-l ajuta pe fotbalistul celor de la Gaz Metan să revină pe gazon după teribila accidentare suferită la meciul de campionat cu FC Botoșani, din 19 decembrie 2013. 

Cunoscutul kinetoterapeut Ovidiu Kurti a explicat pentru ProSport cauzele accidentării grave suferite de jucători la cel mai înalt nivel. „În fotbalul modern sunt foarte multe ciocniri, iar acestea se produc din cauza faptului că a crescut enorm viteza de joc. Acum toți evoluează la un nivel înalt și tocmai de aceea șansele producerii unei ciocniri cresc simțitor față de trecut”, a fost răspunsul lui Ovidiu Kurti. Totuși, cum se pot feri jucătorii de accidentări grave? Explică tot specialistul. „În primă fază, jucătorii trebuie să gândească cum să prevină problema. Nu vorbim de un contact, ci din punct de vedere muscular. Trebuie ca forța musculară să fie superioară, astfel încât mușchii să nu fie solicitați. Există exerciții specifice pentru acest lucru, care se fac înainte de antrenamentul propriu-zis. Ședința durează aproximativ 30 de minute”. Se poate observa că majoritatea accidentărilor suferite de jucătorii indicați se află în zona ligamentelor. În urmă cu câteva sezoane, pentru o astfel de accidentare pauza dura cel puțin o jumătate de an. Însă, în 2014, fotbaliștii revin la antrenamente chiar și după 3-4 luni. „Aici este vorba de abordarea chirurgicală. A fost o adevărată revoluție în acest domeniu. În consecință, te poți apuca de lucru mult mai repede. Apoi, e vorba de specialiștii care fac recuperarea. Aici poate sta secretul revenirilor”, a explicat Ovidiu Kurti.


Alte nume mari au ratat Mondialul din aceeași cauză  

De-a lungul timpului, o serie de fotbaliști celebri a ratat Campionatul Mondial pentru că au fost accidentați. Cel mai recent exemplu este dat de mijlocașul Michael Essien, care nu a fost prezent în Africa de Sud cu naționala Ghanei, din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucișate. Tot la acest Mondial, un alt jucător exponențial pentru țara sa nu a putut fi prezent. Este vorba de Michael Ballack, care a ratat convocarea din cauza unei lovituri suferite la gleznă. David Beckham este un alt nume impresionant care a absentat din Africa de Sud. Starul englez juca în acea perioadă pentru Milan, în tricoul căreia a suferit o accidentare în zona tendonului lui Ahile, astfel că a ratat turneul final, după ce la precedentele trei ediții bifase prezența. Tot în acest secol, Santiago Canizares a lipsit de la Mondialul asiatic, cauza accidentării fiind pur și simplu stupidă. Aflat în baie, portarul Valenciei a scăpat aftershave-ul, în cioburile căruia și-a tăiat unul din tendoanele piciorului.

Din secolul trecut, lista poate fi completată cu jucători legendari care au absentat de la Campionate Mondiale tot din cauze medicale

Kenny Dalglish (Mexic-1986), Rene Bliard (Suedia-1958), Marco van Basten (SUA-1994), Roberto Bettega (Spania-1982), Alfredo di Stefano (Chile-1962), Romario (Franța-1998), Daniel Passarella (Mexi-1986).

Articol scris de Mădălin Răducu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani