Ovidiu Hațegan, prima reacție după scandalul din Franța. „Vă rog să înțelegeți!” Ce a declarat la revenirea în România | VIDEO

Ovidiu Hațegan, centralul delegat la meciul PSG – Bașakșehir Istanbul, a revenit în România și a avut o primă reacție după scandalul provocat de Sebastian Colțescu în Franța.

Avionul în care se afla delegația de arbitri români a avut întârziere la revenirea în România, iar Ovidiu Hațegan a ajuns pe aeroportul „Henri Coandă” la 14.30, deși aterizarea era programată la 13.30.

Imediat cum a aterizat, Ovidiu Hațegan, arbitrul român delegat la partida din Liga Campionilor dintre PSG și Bașakșehir Istanbul a evitat să vorbească despre scandalul momentului din fotbalul internațional și a transmis că CCA va emite un  comunicat de presă prin care o să lămurească situația lui Sebastian Colțescu.

Ovidiu Hațegan, prima reacție după scandalul din Franța

„Nu insistați pentru că știți foarte bine care e regulamentul. Nu avem voie să dăm declarații. Vă rog să înțelegeți care este situația și în câteva zile o să aveți mai multe detalii. Mulțumesc și vă rog să înțelegeți”, a spus Ovidiu Hațegan în momentul în care a ajuns pe „Aeroportul Internațional Henri Coandă” din București.

Ovidiu Hațegan (40 de ani) a condus cele 14 minute din meciul PSG – Bașakșehir din Grupa H din Liga Campionilor, iar arădeanul a devenit primul arbitru din istoria UCL care arbitrează în toate cele 6 etape ale fazei grupelor.

Ovidiu Hațegan a fost ajutat la meciul PSG – Bașakșehir Istanbul de arbitrii asistenți Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar Sebastian Colțescu a fost arbitru de rezevă. Camera VAR a fost ocupată de Marco Di Bello și Maurizio Mariani.

Iată meciurile din Liga Campionilor la care a fost delegat Ovidiu Hațegan în sezonul 2020 – 2021:

  • Gent – Dinamo Kiev 1-2 (23 septembrie – play-off)
  • Dinamo Kiev – Juventus 0-2 (20 octombrie – grupă)
  • Atletico Madrod – Salzburg 3-2 (27 octombrie – grupă)
  • Atalanta – Liverpool 0-5 (3 noiembrie – grupă)
  • Manchester United – Bașakșehir 4-1 (24 noiembrie – grupă)
  • Șahtior – Real Madrid 2-0 (1 decembrie – grupă)
  • PSG – Bașakșehir (8 decembrie – grupă)
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]