Cosmin Olăroiu vorbește despre scandalul în care a fost implicat, ca urmare a modului în care s-a comportat la finalul partidei cu Al Shabab. Tehnicianul spune că este în continuare antrenorul lui Al Hilal și că în scurt timp va fi prezent la banchetul organizat în cinstea trofeului câștigat. Totuși, Oli se simte vânat și crede că tot scandalul a fost generat de rivalii de la Al Nasr.
N-am fost arestat și n-am primit termen de 48 de ore ca să părăsesc Arabia Saudită. Sunt bine mersi acasă, abia m-am trezit, pentru că n-am putut dormi aseară, după meci. Tot ce s-a întâmplat este o manevră a rivalilor de la Al Nasr care de când am venit eu aici nu ne-au bătut niciodată. Mai mult, noi i-am învins aproape de fiecare dată, fie că a fost vorba de cupă sau campionat. Au inventat tot scandalul ăsta ca să scape de mine. Din punctul meu de vedere Federația Saudită n-are cum să mă dea afară de la Al Hilal. Oricum, eu sunt foarte calm și aștept clarificarea situației. Până atunci o să merg diseară la petrecerea care va fi organizată de club în cinstea câștigării cupei”, a declarat Olăroiu pentru ProSport.
Â