OFICIAL** Michael Ballack s-a retras din naționala Germaniei

Redactor:
MediafaxFoto
OFICIAL** Michael Ballack s-a retras din naționala Germaniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cariera mijlocașului Michael Ballack în naționala Germaniei s-a
încheiat, a anunțat Federația Germană de Fotbal (DFB), care a
precizat că a selecționerul Joachim Low a luat această decizie după
o discuție cu jucătorul în vârstă de 34 de ani.

„Michael Ballack nu va mai face parte din echipa
națională a Germaniei”,
se arată într-un comunicat al
DFB.

„În aceste ultime luni, mulți tineri jucători și-au
arătat capacitatea și potențialul. Cu ei, evoluția echipei
naționale, după Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud, a fost
absolut pozitivă. În timpul discuțiilor dintre noi am avut impresia
că Michael dă dovadă de multă înțelegere pentru modul în care vedem
noi lucrurile”,
a afirmat Joachim Low, citat în
comunicat.

Michael Ballack este legitimat la Bayer Leverkusen, iar ultima
sa convocare la naționala Germaniei datează din martie 2010.
Ballack a fost căpitanul reprezentativei Germaniei până când a
suferit o accidentare la gleznă, înainte de CM-2010. După
accidentarea lui Ballack, banderola de căpitan a fost preluată de
Philipp Lahm (Bayern Munchen).

DFB îl va omagia pe Michael Ballack, la 10 august, la un meci
amical cu Brazilia. La partida respectivă, Ballack va fi pentru
ultima dată căpitanul naționalei germane.

Ballack are 98 de selecții în prima reprezentativă a țării
sale.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele