O vedetă de la Real Madrid, în culmea disperării, după ce casa i-a fost spartă de hoți: „Mi-au furat totul, mai puțin marea mea comoară”

O vedetă de la Real Madrid, în culmea disperării, după ce casa i-a fost spartă de hoți: „Mi-au furat totul, mai puțin marea mea comoară”
  • Publicat:

O bandă de hoți a spart casa din Florența a starului Alvaro Odriozola, de la Real Madrid, și a reușit să plece cu mai multe bunuri de mare valoare.

Cu toate acestea, însă, hoții nu au furat un bun cu o valoare sentimentală inestimabilă pentru fotbalistul blanco: tricoul în care a debutat Odriozola pentru echipa mare a lui Real Madrid.

De-a lungul timpului, vedetele formațiilor din Serie A au fost printre țintele favorite ale infractorilor.

Povestea unei spargeri: „Alvaro sun-o imediat pe Ines, ți-au jefuit casa”.

Revenit la Real Madrid, după împrumutul din sezonul trecut de la Fiorentina, starul Alvaro Odriozola a povestit un episod violent, neștiut până acum, din timpul șederii sale în Italia

Conform Marca, incidentul cu pricina s-a petrecut pe 4 decembrie 2021, înaintea partidei dintre Fiorentina și Bologna, atunci când iubita jucătorului iberic Ines l-a condus la cantonamentul grupării viola pe Alvaro Odriozola.

Astfel, casa ei din cartierul exclusivist Bagno a Ripoli, de la marginea superbei Florențe, a rămas nesupravegheată vreme de câteva ore și o bandă de hoți a profitat de absența locatarilor obișnuiți pentru a forța una dintre ferestre ca să poată pătrunde în interior cu ușurință.

„Alvaro, sun-o imediat pe Ines, ți-au jefuit casa!”

Totul s-a petrecut în jurul orei 7 seara, într-o zi mohorâtă și ploioasă, de început de iarnă.

Cel care l-a alertat pe Odriozola în legătură cu jaful care a avut loc la casa din Florența a fost compatriotul său, Jose Callejon, care i-a strigat vedetei de la Real Madrid, după ce a văzut pe telefonul mobil personal, un mesaj de la soția sa Marta:

„Alvaro, sun-o imediat pe Ines, ți-au jefuit casa!”.

Ajunsă acasă, Ines a constatat că hoții, care au avut mai bine de o oră la dispoziție pentru a da spargerea, au sustras mai multe bunuri de valoare materială și sentimentală foarte mare.

Cu toate acestea, însă, spărgătorii au lăsat în urma lor unul dintre lucrurile cele mai de preț pentru Odriozola, care se afla în casa lui din Florența.

Starul lui Real Madrid păstra într-un rucsac de marcă tricoul în care a debutat la echipa de seniori a grupării blanco, în victoria de pe Santiago Bernabeu, cu Espanyol Barcelona, 1-0, pe 22 septembrie 2018.

În goana lor după lucruri de valoare, hoții au luat rucsacul cu pricina însă au scos din interior tricoul, pe care l-au aruncat pe gazonul din fața casei lui Odriozola.

Internaționalul spaniol l-a găsit mai târziu udat de ploaie și plin de noroi, însă pentru el cea mai mare comoară din casa jefuită a rămas în posesia sa:

„Au furat o grămadă de lucruri în acea zi, dar nu mi-au luat cel mai prețios lucru dintre toate: tricoul în care am debutat pentru Real Madrid”.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele