Nu impresarii români au inventat „șmecheria”! Și fotbaliștii din Premier League au agenți care îi „umflă”: portarul lui Leeds, propus la Real Madrid peste doi ani

Nu impresarii români au inventat „șmecheria”! Și fotbaliștii din Premier League au agenți care îi „umflă”: portarul lui Leeds, propus la Real Madrid peste doi ani
  • Publicat:

Portarul de 21 de ani al celor de la Leeds, Illan Meslier, este propus de impresarul său pentru un transfer la Real Madrid peste doi ani!

Meslier este titular indiscutabil în poarta echipei lui Marcelo Bielsa în acest sezon de Premier League și a reușit câteva evoluții impresionante, dar clubul de pe Santiago Bernabeu nu și-a exprimat vreodată intenția să îl cumpere.

Cu toate acestea, agentul goalkeeper-ului francez, Xavier Fleury, nu vede niciun motiv pentru care o astfel de mutare SF nu ar fi posibilă în sezonul 2022/2023.

Agentul portarului francez Illan Meslier, de la Leeds, susține că Real Madrid ar putea fi interesată în viitorul apropiat de clientul său

Impresarii fotbaliștilor români au fost mereu acuzați că „umflă” cota acestora sau că visează transferuri la echipe de top, fără să aibă acoperire în ceea ce spun. Există însă cazuri de acest gen și pentru jucători din Premier League.

Astfel, agentul lui Illan Meslier, portarul lui Leeds, prevestește un viitor interes al lui Real Madrid pentru clientul său, în sezonul 2022/2023. Cu toate acestea, Xavier Fleury îl sfătuiește pe fotbalistul de 21 de ani să continue seria evoluțiilor excelente la gruparea de pe Elland Road, fără să se gândească un astfel de transfer spectaculos.

Într-o declarație pentru podcast-ul LUFC Fan Zone, Xavier Fleury a spus referitor la interesul cluburilor mari pentru clientul său: „Când ești atât de tânăr, cel mai tânăr portar titular din campionatele importante ale Europei, cu siguranță cluburile mari vor deveni interesate și îl vor urmări.

Illan este titular la Leeds. El iubește acest club. Poate că într-un sezon sau două, dacă o echipă ca Real Madrid vine la tine, cine știe? Momentan, acum ar fi o idee proastă să se transfere la un club mare și să stea pe banca de rezerve”, a afirmat Fleury.

A ajuns titular din cauza unei suspendări uriașe primite de celălalt portar

Marea șansă a tânărului goalkeeper francez a venit în momentul în care titularul de drept, Kiko Casilla, a primit o suspendare de 8 meciuri, în sezonul 2019/2020.

Meslier a profitat de oportunitatea ivită și nu a mai privit înapoi, figurând până acum în 25 dintre cele 26 de partide disputate în acest sezon, în toate competițiile, de către cei de la Leeds.

Illan Meslier l-a convins definitiv pe managerul Marcelo Bielsa să îl păstreze pe postul de titular în această campanie, după ce a reușit 7 meciuri fără gol primit în ultimele 10 etape ale sezonului trecut din Championship, la finalul căruia Leeds a obținut promovarea în Premier League.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…