Noua superputere din fotbalul mondial vrea să îi dea lovitura de grație Barcelonei și să îl ia gratis pe Ousmane Dembele!

Noua superputere din fotbalul mondial vrea să îi dea lovitura de grație Barcelonei și să îl ia gratis pe Ousmane Dembele!
  • Publicat:

Contractul starului Ousmane Dembele cu FCC Barcelona urmează să expire în vara viitoare și până acum cele două tabere nu au ajuns la un acord pentru prelungirea lui.

Newcastle încearcă acum cu disperare să găsească fotbaliști de clasă, dispuși să se transfere la penultima clasată din Premier League, după preluarea echipei de către un consorțiu financiar saudit.

Newcastle United este dispusă să îi ofere 15 milioane de euro pe sezon lui Ousmane Dembele

Negocierile dintre FC Barcelona și Ousmane Dembele pentru un nou contract se află în impas și de acest lucru vrea să profite noua putere financiară din Premier League, Newcastle United.

Contractul internaționalului francez pe Camp Nou urmează să expire la finalul acestui sezon, iar faptul că starul Barcelonei ar putea pleca liber de contract de la clubul blaugrana a atras atenția mai multor echipe puternice din punct de vedere financiar din Europa.

Conform celor de la Footmercato, ultimul club înscris în cursa pentru semnătura lui este Newcastle, echipă aflată în căutarea unor fotbaliști de mare valoare, după preluarea de către saudiții de la Public Investment Fund.

Potrivit sursei menționate anterior, Newcastle este dispusă să îi ofere lui Ousmane Dembele un salariu anual de 15 milioane de euro, mult mai mare decât cele 10 milioane de euro pe care le primește în prezent de la Barcelona.

Barcelona vrea să îi micșoreze venitul

Catalanii ar vrea ca internaționalul francez să semneze un contract nou în care salariul său să fie unul mai mic de 10 milioane de euro, lucru de neacceptat pentru Dembele.

Pe lângă salariul de 15 milioane de euro, Newcastle United vrea să îl tenteze pe Ousmane Dembele și cu un bonus la semnătură de 15 milioane de euro, în cazul în care atacantul francez se va transfera la „coțofene” din postura de jucător liber de contract.

De transferul lui Dembele mai sunt interesate și alte cluburi mari din Premier League precum Liverpool, Manchester United sau Manchester City.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…