Mirel Rădoi ar putea pleca în Arabia Saudită, la Al Hilal! Anunțul jurnaliștilor saudiți despre selecționerul României

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi va continua pe banca României, chiar dacă rezultatele naționalei nu sunt cele mai satisfăcătoare și anunța, la finalul meciului dezastruos cu Armenia, scor 2-3, că se gândește la demisie.

FRF a confirmat că, în ciuda startului ratat în campania pentru Mondialul 2022, selecționerul este în continuare susținut, însă acesta ar putea pleca în vară.

Mirel Rădoi ar putea pleca în Arabia Saudită, la Al Hilal!

Presa din Arabia Saudită dezvăluie că Mirel Rădoi se află pe lista conducerii clubului Al Hilal pentru a prelua echipa în sezonul viitor.

Al Hilal, echipă care l-a demis în iarnă pe Răzvan Lucescu, este lider în Arabia Saudită, cu 48 de puncte. Formația e condusă în prezent de brazilianul Rogério Micale, însă jurnaliștii arabi spun că acesta va sta doar până la finalul sezonului.

Rădoi a lăsat o impresie bună conducerii și fanilor lui Al Hilal în perioada în care a jucat la clubul saudit, între 2009 și 2011, iar șefii consideră că acesta ar putea succes și ca antrenor, arată kora.com.

Un fost internațional român dă de pământ cu Mirel Rădoi

Marcel Pușcaș, fost component al naționalei României, a lansat atacuri dure la adresa selecționerului Mirel Rădoi, cel care nu are rezultatele așteptate pe banca naționalei.

„S-a spus că Rădoi este un bun comunicator. Dar ce a declarat după meciul cu Armenia? Că: «Deși le-am spus jucătorilor, ei nu au ținut cont!». Păi, în ce constă buna comunicare?!

În plus, toți marii antrenori i-ar fi spus că o formulă de echipă trebuie bătută în cuie. Dacă vrei performanță, tinere antrenor Rădoi! Nu știu la ce școală ai studiat! Nu mă interesează! Nu poți să vii să schimbi de 7 ori primul «11»! La orice echipă, primul «11» e bătut în cuie!

A treia greșeală, nu poți face experimente! Sistemele de joc nu se fac după ce e în mintea selecționerului, ci după posibilitățile jucătorilor! Dacă știi că nu poți face treaba asta, nu ceri decât ce pot face. În plus, se știe din istoria naționalei că noi ne bazăm pe contraatac.

Să îi dați să citească o carte de istorie! Chiar și Baltagul! Nu strică să citească. Să învețe despre Vitoria Lipan. Să pună mâna pe carte! E selecționerul unei țări!

Vorbim cam mult despre Rădoi… Ce am spus până acum e suficient pentru a demonstra inutilitatea numirii lui! Dacă nu întreabă pe nimeni, pe Ienei. Pe cine să întrebe la FRF? Pe Vochin? Pe Vișan? Pe Stoichiță?

La FRF sunt niște neexperimentați! FRF arată ca școala de ucenici de zidărie! Nu poți să faci experimente! Vii la FRF să înveți fotbal și să faci experimente pe România? Vii la FRF când ai făcut ceva”, a declarat Marcel Pușcaș, la PRO X.

Pe aceeași temă
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei

Metrorex se războieşte iar cu sindicatul. Cotizaţiile membrilor nu mai sunt reţinute automat. Reacţia lui Ion Rădoi

Gafă surprinsă LIVE, în timpul unei conferinţe pe Zoom. Un senator a încercat fără succes să-şi ascundă fapta

Motivul pentru care Silvian Cristescu si-a iesit din minti si a vrut sa-i ia la bataie pe jucatorii Botosaniului in tribuna de pe Oblemenco

Cântăreața Sia suferă de o boală incurabilă: „Adio tiroidă! O să te distrug cu radioactivitate”

S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare

Tineri UCIŞI de urs în pădure
Tineri UCIŞI de urs în pădure
Ultimul mesaj al unei mame din Anglia pentru soțul ei, înainte să moară într-o cameră alăturată: ”Ai câștigat!”

Racheta chineazască ca căzut pe Pământ!  China a anunțat ce consecințe sunt!

Ce nu TREBUIE să facă niciodată o femeie în dormitor. UCIDE întreaga plăcere din cauza asta

Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău

Bianca şi Alex Bodi s-au încins la plajă. TOP 30  cupluri prinse în fapt

Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal! Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez

Vine o nouă criză globală. Pregătiți-vă! E cumplit ce urmează după COVID-19

Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea de mai multe zile libere în perioada ce urmează. Vedeţi aici toate detaliile

Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown. Ce vaccin au folosit

De ce mașinile de Formula 1 nu se mai alimentează în timpul curselor? Motivul care a ucis spectacolul la boxe

Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca mașinile electrice să devină mai ieftine decat cele tradiționale

Un tânăr din Spania voia să cumpere cocaină dar a fost sechestrat şi drogat cu forţa 3 zile

BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar

Mesajul „ortodox” care a devenit viral: „Dacă într-o familie soţii practica sex oral, familia nu se mai poate numi creştină”

Incredibil: Sute de mii de români au fost uitaţi. Statul crede că doar 59 de români au plecat pe şantierele din Germania

Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO

Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!

Benzinarii sunt disperați: Europenii cumpără din ce în ce mai multe mașini electrice. Ce se întâmplă cu benzinăriile

FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total

FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere