Marius Șumudică, la un pas să plece de la Gaziantep. „Tot timpul au fost oferte!”

Marius Șumudică, la un pas să plece de la Gaziantep. „Tot timpul au fost oferte!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică este la mare căutare, iar antrenorul lui Gaziantep a recunoscut că a primit oferte din Arabia Saudită și nu numai.

Deși susține că există interes pentru el, Marius Șumudică a transmis că nu se gândește în acest moment la plecare și vrea să își ducă contractul cu Gaziantep până la final.

Marius Șumudică, la un pas să plece de pe banca lui Gaziantep

„Din Arabia Saudită este o echipă care mă doreşte. Tot timpul au fost oferte. Atâta timp cât îmi merge bine sunt şi oferte. Deocamdată nu mă gândesc să plec. Sunt aici, îmi merge bine, mai am un an de contract.

Vreau să-l duc la bun sfârşit, dar, ştiţi cum e, niciodată să nu spui niciodată. Voi juca cu Galata în prima etapă, ăsta e norocul meu. Ne pregătim să facem o figură frumoasă”, a declarat Marius Şumudică pentru AntenaSport.

Marius Șumudică, dori de șeicul lui Manchester City la Al Jazira

Marius Șumudică nu duce lipsă de oferte după ce Gaziantep a făcut o impresie bună sub comanda lui. Presa din Turcia anunță că antrenorul român a fost căutat de oficialii lui Al Jazira, formație patronată de șeficul care deține și Manchester City.

Marius Șumudică a ajuns pe banca tehnică a lui Gaziantep în 2019 și mai are un an de contract cu formația din Super Lig. Sporx din Turcia anunță că tehnicianul român mai are de primit câteva restanțe financiare de la Gaziantep și acest lucru l-ar putea face pe Șumi să accepte să plece în campionatul din Emiratele Arabe Unite.

Marius Șumudică (49 de ani) a adunat 35 de meciuri pe banca celor de la Gaziantep. Pe parcursul carierei, antrenorul român a mai pregătit echipe precum Shabab, Kayserispor, Astra Giurgiu, Al Shabab, U Cluj, FC Vaslui, FC Brașov, AO Kavala, Rapid București, Farul, Progesul București, Inter Gaz București și AS Rocar București.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele