Legendarul Pele, surpriză pe patul de spital! Familia fostului mare fotbalist a petrecut Crăciunul alături de el. „Trebuie să fim recunoscători chiar și în tristețe!”

Legendarul Pele, surpriză pe patul de spital! Familia fostului mare fotbalist a petrecut Crăciunul alături de el. „Trebuie să fim recunoscători chiar și în tristețe!”

Legendarul Pele a avut parte de o surpriză cu ocazia Crăciunului, deoarece membrii familiei sale au ales să își petreacă Sărbătorile în spital.

Pele este internat în spitalul Albert Einstein din Sao Paulo de pe 29 noiembrie, după ce medicii i-au detectat o inflamație generalizată în organism și o insuficiență cardiacă decompensată.

Chiar dacă are aproape o lună de când este internat în spital, Pele a avut parte de susținerea persoanelor dragi lui în tot acest timp.

Legendarul Pele, surpriză pe patul de spital! Familia fostului mare fotbalist a petrecut Crăciunul alături de el

Kely Nascimento, una dintre fiicele lui Pele, a postat o nouă fotografie pe rețelele de socializare de la spitalul din Sao Paulo, iar alături a adăugat un mesaj emoționant.

„Avem mereu multe lucruri pentru care trebuie să fim recunoscători, chiar şi când petrecem Crăciunul în spital suntem conştienţi de privilegiul de a fi într-un loc ca acesta.

Să îl vedem pe tatăl nostru tratat de aceşti profesionişti, foarte competenţi şi extrem de afectuoşi, ne face să nu uităm niciodată de acest privilegiu.

Chiar şi în tristeţe, trebuie să fim recunoscători. Să mulţumim pentru că suntem împreună, să vă mulţumim pentru toată dragostea voastră și pentru că putem fi aici acum cu el.

Crăciun fericit! Multă sănătate, multă dragoste, multă bucurie, multe râsete şi multă pasiune, astăzi şi pentru totdeauna, pentru voi toţi. Încă o noapte împreună cu el”, a transmis Kely Nascimento, fiica legendarului fotbalist.

Fostul mare fotbalist al Braziliei a fost operat în 2021 de o tumoare la colon în urma unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a urmat un ciclu de sesiuni de chimioterapie, însă corpul lui nu a mai reacționat la tratament în ultima lună.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania