Incredibil! Radja Nainggolan, confundat cu un terorist, iar angajații hotelului în care se cazase starul de la AS Roma au chemat poliția. Cum s-a terminat totul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Radja Nainggolan, de la AS Roma, a fost implicat într-o situație extrem de neplăcută, când angajații unui hotel în care se cazase alături de familia sa au chemat Poliția, fiind convinși că fotbalistul face parte dintr-o organizație teroristă.

Internaționalul belgian de 27 de ani se află într-un hotel din Antwerp împreună cu familia sa, iar reprezentanții acestuia au crezut că mijlocașul este de fapt un terorist și au chemat poliția.

Majoritatea orașelor mari din Europa sunt încă sub influența incidentelor de la Paris și de la Hanovra. Incidentele din Germania au dus la anularea meciului amical dintre Germania și Olanda.
 
Mijlocașul belgian, al cărui tată este de origine indoneziană, a atras atenția asupra sa din pricina tatuajelor. Poliția a sosit la fața locului, iar oamenii legii l-au recunoscut imediat pe fotbalist, și și-au dat seama imediat că este doar o greșeală.

Radja Nainggolan a fost prezent în lotul Belgiei pentru amicalul cu Spania, dar și acesta a fost anulat din motive de securitate. Acesta se va întoarce în capitala Italiei, unde campionatul se va relua, iar Roma va juca împotriva Bolognei, în acest weekend.

articol publicat de Andrei Pal
 
Pe aceeași temă
Avem imaginile incriminatoare! Zmărăndescu a încălcat regulamentul Survivor și ar putea fi eliminat

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep: Scutirea cu care a venit Novak Djokovici în Australia a fost o mizerie

Djokovic vrea să dea în judecată guvernul australian. Câţi bani cere

Suma uriașă pe care trebuie să o plătească Barcelona pentru starul dorit cu insistență de Xavi

Prodanca i-a dat NUCLEARA lui Reghe! Block total înainte de divorţ

Mesajul sfâșietor de adio al Adelei pentru soțul ei. Ce suferință ascundea polițista

Alimente care cresc glicemia. Ferește-te de ele dacă ai diabet!

Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi

Activitate „paranormală”, înregistrată de senzorii de pe o mașină Tesla (VIDEO)

'Ce porți, mă?" Teo, umilită de Florin Călinescu la o petrecere

Poți rămâne fără buletin pe loc în România! Îți anulează imediat documentul de identitate! Mare atenție

Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu

„Bărbații se tem de mine pentru că sunt prea frumoasă”. Cum arată una dintre cele mai sexy femei

Cât câștigă în fiecare lună un șofer de la STB:
Cât câștigă în fiecare lună un șofer de la STB: "Dacă ăsta este un salariu foarte mare, atunci aşa o…
Greșeala de 2 milioane de dolari făcută de „Așii Amanetului”

Motivarea instanţei în cazul în cazul anulării vizei lui Djokovic: Ar fi inspirat un sentiment anti-vaccin

BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…

Micul paradis turistic din zona unde s-a prăbuşit avionul pilotat de Adrian Iovan. Peisaje spectaculoase la cota 1600 FOTO

Războiul bate la graniţa României. Anunţ fulger făcut aseara: Rusia va INVADA. SUA şi Franţa trimit trupe în România

Cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit încă un Oscar

Principalul suspect al dublei crime din Iași, mărturie șocantă: ''Nu mă întorc acolo, e un câine rău!”

Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă

Acest VOLKSWAGEN este INTERZIS în Europa și nimeni nu înțelege de ce

FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte

FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!