Acasa » Fotbal Extern » International » George Weah a fost ales senator în Liberia

George Weah a fost ales senator în Liberia

Fostul fotbalist George Weah a fost ales senator în Liberia, după ce a obținut 78 la sută din voturi și l-a învins în alegerile care au avut loc la 20 decembrie pe unul dintre fiii președintelui, potrivit rezultatelor oficiale ale scrutinului, informează AFP.
George Weah a fost ales senator în Liberia

Fostul fotbalist George Weah a fost ales senator în Liberia, după ce a obținut 78 la sută din voturi și l-a învins în alegerile care au avut loc la 20 decembrie pe unul dintre fiii președintelui, potrivit rezultatelor oficiale ale scrutinului, informează AFP.

Weah a fost ales în regiunea Montserrado, în care se află și capitala Monrovia. Candidat din partea Congresului pentru schimbare democratică (CDC), el l-a învins pe independentul Robert Sirleaf, unul dintre fiii președintelui liberian Ellen Johnson Sirleaf, care a obținut numai 10,8 la sută din voturi, conform rezultatelor Comisiei electorale naționale (NEC).

Weah și Sirleaf erau considerați favoriți între cei 11 candidați aflați în competiție pentru unicul loc al provinciei în Senat.

Regiunea (puțin peste 1.900 de kilometri pătrați) este cea mai mică dintre cele 15 provincii ale țării, dar este cea mai importantă ținând cont de populația sa, aici trăind circa o treime din cei patru milioane de liberieni.

Alegerile parțiale din 20 decembrie au vizat înnoirea a 15 din cele 30 de locuri ale Senatului. În total, 139 de persoane, dintre care 20 de femei, au candidat la scrutinul care a avut o rată de participare de 25,2 la sută.

Liberia este o țară afectată de epidemia de Ebola. Virusul a provocat aproape 7.700 de decese, 99 la sută fiind înregistrate în Liberia, Sierra Leone și Guineea, potrivit unui bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății punblicat vineri.

Ca atacant, George Weah a evoluat în carieră la echipe de top, cum sunt AS Monaco, Paris Saint-Germain, AC Milan, Chelsea, Manchester City și Olympique Marseille.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro